Microsoft va renunta la folosirea numelui Nokia pentru viitoarele terminale mobile Lumia, a confirmat compania americana printr-o postare pe contul francez de Facebook. Microsoft a cumparat divizia de telefonie mobila a Nokia cu 7 miliarde dolari in primavara lui 2014.

Nokia Lumia 830Foto: Nokia

O postare pe pagina de Facebook Nokia France anunta ca in curand contul se va numi Microsoft Lumia, iar compania a confirmat ca asta se va intampla in toate tarile.

Este ultimul pas in rebrandingul ce a pornit o data cu preluarea diviziei de Mobile a Nokia de catre Microsoft, iar in viitor smartphone-urile nu se vor mai numi Nokia Lumia, ci Microsoft Lumia.

In ultimele luni s-a petrecut un rebranding "tacut", findca o parte dintre aplicatiile Windows Phone Store care aveau in titlu numele Nokia, au renuntat la el. In plus o serie de site-uri Nokia redirectionau utilizatorii catre site-uri similare Microsoft.

Renuntarea la numele Nokia va elimina si confuzia cu diviziile de harti si retelistica ale Nokia care nu au fost preluate de Microsoft si functioneaza independent.

Microsoft a folosit cel mai recent luna trecuta numele Nokia pe produse noi (telefoanele Lumia 730 si 830 la care numele Nokia este scris pe partea frontala.