Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) a demarat o licitatie deschisa pentru producerea unui model digital al terenului prin scanare aeriana, fotografii aeriene si productia de harti noi si ortofotoplanuri pentru aproximativ 50 000 de km patrati din 6 judete: Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mures, Harghita inclusiv zona de inundaii cu risc ridicat (zona de la granita cu Republica Ungara in Arad si Bihor), contract cu o valoare estimata cu TVA de 6,97 milioane de euro, finantat cu fonduri UE, potrivit unui anunt publicat vineri in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP).

Cos IndustrialFoto: ANCPI

Obiectivul general al acestei achizitii este "cresterea capacitatii Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) de a pregati informatii geografice in vederea monitorizarii mediului, a schimbarilor climatice si punere in aplicare a Directivei UE privind armonizarea si schimbul de informatii geografice, atat la nivel national, cat si la nivel international", se arata in Caietul de sarcini al acestei licitatii (vezi documentul atasat).

In privinta conditiilor de eligibilitate, ofertantilor interesati li se cere ca media cifrei de afaceri globala pe ultimii trei ani (2012, 2013, 2014) sa fie cel putin egala cu suma de: 11.250.000 euro.

De asemenea, ofertantii interesati trebuie sa faca dovada unei experiente similare in ultimii 3 ani pana la data limita de depunere a ofertelor, la nivelul unui contract pana la maxim trei contracte, in mod cumulat, in cadrul caruia/carora sa fi prestat servicii similare.

Criteriul de atribuire este pretul cel mai scazut. Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 06.11.2015. Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 09.11.2015. Data limita de evaluare a ofertelor este 04.12.2015.