'Dureaza o vesnicie sa obtii autorizatii de construire de retele de internet fix, chiar si in mediul rural desi acolo ne uitam la tintele Agendei Digitale 2020 si va asigur ca daca am avea rezolvata aceasta problema nu ar fi nici o problema pentru noi sa investim sume semnificative pentru a creste penetrarea pana in 2020', a declarat luni Valentin Popoviciu, vicepresedintele RCS&RDS. 'Vrem sa crestem gradul de penetrare in zonele rurale, dar in continuare dureaza o vesnicie sa-ti iei autorizatii pentru constructia de retele si nu vedem din pacate o politica coerenta a Guvernului pentru a incuraja aceste investitii', a declarat luni, Robert Redeleanu, seful UPC. "Noi avem o experienta concreta cu proiectul Ro-Net. Este extrem de greu sa misti acest angrenaj urias", a spus si Ovidiu Ghiman, director executiv in Telekom.

Internetul broadband fix in gospodariile din RomaniaFoto: Comisia Europeana

Problema procesului greoi de obtinere a autorizatiilor de constructie a retelelor fixe de internet fix a fost subliniata la unison luni de oficialii RCS&RDS, UPC si Telekom, cei mai mari operatori de comunicatii fixe din Romania, in cadrul unui eveniment de profil organizat de Ziarul Financiar.

Valentin Popoviciu, vicepresedintele RCS&RDS, despre cauza penetrarii scazute cu internet broadband fix din Romania:

  • "In prezent avem acces de internet broadband fix in randul a peste 3,5 milioane de familii dintr-un total de circa 7 milioane de familii, deci penetrare de peste 50% in Romania.  Intr-adevar penetrarea difera intre urban si rural. In urban putem spune ca penetrarea este peste media UE, deci nu mai e nevoie de o rezolvare a penetrarii in mediul urban din Romania. Problema de penetrare este in mediul rural si aici avem mai multe cauze. In primul rand avem accesibilitatea construirii retelelor din punct de vedere al autorizatiilor de construire. Dureaza o vesnicie sa obtii orice autorizatie de construire chiar si in mediul rural desi acolo ne uitam la tintele Agendei Digitale. Daca am avea rezolvata problema autorizatiilor de construire va asigur ca, in termenul scurt care e pana in 2020, din punctul nostru de vedere nu ar fi nici o problema sa investim niste sume semnificative pentru a creste penetrarea acolo, insa regleemtarea si accesul al infrastructura a companiilor de energie sau a altor companii care detin infrastructura asociata, adica stalpi sau canalizatie, in acele zone este limitat.
  • In al doilea rand vorbim de educatie si de penetare de computere si alte terminale in mediul rural. Romania este intr-adevar in urma tarilor UE, dar nu doar in privinta nivelului penentrarii digitale, ci si a informatizarii, a accesului la informatie, la dotarea cu un numar de computere la mia sau suta de locuitori, veniturile pentru a-ti permite achizitia unui computer. Din fericire terminalele mobile, in special tabletele au devenit accesibile in ultimii ani si acest lucru ne va ajuta la penetrare in mediul rural pentru ca va fi un substitut pentru computere", a declarat luni Valentin Popoviciu, vicepresedintele RCS&RDS, cel mai mare operator de comunicatii prin cablu din Romania.

Robert Redeleanu, seful UPC Romania:

  • "Suntem mult mai preocupati pentru a intelege care sunt mecanismele prin care sa crestem gradul de penetrare  in zonele rurale. Azi in continuare avem un decalaj de circa 20 de puncte procentuale de penetrare in intenet, azi in continuare in Romania dureaza o vesnicie sa-ti iei autorizatii pentru constructii de retele fixe, ceea ce n-ar trebui sa se intample,  si nu vedem, din pacate, o politica coerenta a Guvernului pentru a incuraja tipul acesta de investitii in infrastructura. In ultimul an si jumatate a aparut taxa pe stalp care a fost mentinuta, bani care ar trebui mai degraba sa se intoarca in investitii.
  • Una peste alta cred ca avem in zona de internet broadband fix o competitie mare. Exista un raport viteza-pret in Romania de 4 la 1, platesti un sfert din cat se plateste in Europa de Vest pentru acelasi tip de viteza si cred ca jumatate fata de ce vedem in celelalte tari din Europa de Est si o reglementare in zona aceasta nu ar face decat sa scada nivelul investitiilor pentru ca ar fi foarte putini operatori dispusi sa investeasca cata vreme retelele ar fi deschise", a spus si Robert Redeleanu, directorul executiv al UPC Romania, al doilea mare operator de comunicatii prin cablu.

Ovidiu Ghiman, director executiv comercial in cadrul Telekom Romania:

  • "Un lucru care trebuie rezolvat este usurinta cu care se dezvolta infrastructura in Romania. Noi avem o experienta concreta cu proiectul Ro-Net pe care-l derulam si oricata bunavointa exista in sistemul public, si exista bunavointa, este extrem de greu sa misti acest angrenaj urias in care nenumarate institutii ale statului trebuie sa faca diverse lucruri in procesul de dezvoltare al infrastructurii si acest lucru cred ar trebui sa se schimbe", a subliniat si Ovidiu Ghiman, director executiv comercial in cadrul Telekom Romania.

Ministrul pentru Societatea Informationala, Sorin Grindeanu, a declarat in aceasta luna ca are retineri ca proiectul RO-Net de 85,6 milioane de euro pentru crearea unei retele de net de mare viteza in 783 de localitati va fi finalizat pana la sfarsitul acestui an, cand era data limita de accesare a fondurilor UE. Ezitarea mea vine din faptul ca cei care-l implementeaza (n.a Telekom Romania) nu si-au calibrat perioada de timp pentru obtinerea autorizatiilor de constructie. Sunt necesare peste 8000 de autorizatii pentru a incepe lucrul in aceste localitati. Pana acum doar 150 de localitati din cele 783 de localitati au autorizatii de constructie.

Ministrul a mai spus ca 'solutia de back-up este fazarea acestui proiect astfel incat tot ceea ce nu e finalizat in acest an sa fie finalizat in 2016, in noul exercitiul financiar' si ca 'nu este absolut nici un pericol sa se piarda bani"

Pentru detalii citeste si: Ministrul Sorin Grindeanu are retineri ca proiectul de 85,6 milioane de euro pentru crearea unei retele de net de mare viteza in 783 de localitati lipsite de internet va fi finalizat in acest an

  • Romania, pe penultimul loc in UE la procentul din populatie care dispunea de o conexiune de internet broadband fix, dar pe primele locuri la pretul si calitatea internetului

Datele Comisiei Europenearata ca la sfarsitul anului 2014, Romania se afla pe penultimul loc in UE din punct de vedere al procentului de gospodarii in care exista o conexiune de internet broadband fix (57.7% din gospodarii), in conditiile in care media UE era de 78.3%. Pe ultimul loc se afla Bulgaria cu 56,5% din gospodarii care aveau o conexiune de internet broadband fix.

Pe de alta parte, Romania se situa pe locul secund, dupa Belgia, la calitatea conexiunilor de internet broadband fix - aproape 60% dintre acestea avand viteze de peste 30 Mbps - in timp ce preturile la aceste servicii erau cele mai mici din UE.

Uniunea Europeana s-a angajat prin Agenda Digitala pentru Europa 2020 sa atinga obiective ambitioase in materie de banda larga: pana in 2013 - conexiune in banda larga de baza pentru toti Europenii si, pana in 2020 - accesul la viteze de peste 30 Mbps pentru toti Europenii si abonarea la conexiunea de Internet de peste 100 Mbps pentru 50% sau mai multe dintre gospodariile europene. Aceste obiective vor putea fi atinse doar daca costurile de instalare a infrastructurii vor scadea in Uniunea Europeana.

In 2014, 48% din populatia Romaniei utiliza Internetul cu regularitate (cel putin o data pe saptamana), procent semnificativ redus fata de media Europeana de 75%.Utilizatorii zilnici de Internet au ajuns la un procent de 32%. Mai mult, o pondere uriasa de 39% din populatie nu a utilizat niciodata Internetul, mai mult decat dublu fata de media UE de 20%.

Strategia Agenda Digitala pentru Romania isi propune aitngerea urmatoarelor tinte pentru anul 2020:

  • - cel putin 35% dintre cetateni sa utilizeze sistemele de e-Guvernare;
  • - cel putin 60% dintre cetateni sa utilizeze cu regularitate internetul;
  • - cel putin 30% dintre cetateni sa faca achizitii on line;
  • - o acoperire cu retele de comunicatii in banda larga (peste 30 Mbps) de minim 80%.

Pentru detalii citeste si: UPDATE Guvernul a aprobat Strategia privind Agenda Digitala pentru Romania 2020: Necesarul de investitii IT&C este de 3,9 miliarde de euro