Utilizatorii de telefonie si internet mobil consuma lunar in medie 167 MB trafic de internet mobil, trimit 74 de SMS-uri nationale (dintre care 64 in retea proprie si 10 in afara retelei) si suna in medie 251 de minute de pe terminalul propriu atat in retea (193 de minute), cat si in afara retelei (58 de minute), conform celor mai recente date statistice prelucrate de Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM), aferente primului semestru al anului 2015, actualizate pe Veritel.ro, aplicatia oficiala si gratuita de comparare a ofertelor de telefonie si internet.

Profilul utilizatorilor de telefonie si internet mobilFoto: ANCOM

Conform datelor comunicate marti, 23 februarie 2016, de catre ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie mobila si internet pe mobil configurat pe Veritel.ro consuma lunar 167 MB trafic de internet mobil, trimite 74 de SMS-uri nationale (dintre care 64 in retea proprie si 10 in afara retelei) si suna in medie 251 de minute de pe terminalul propriu atat in retea (193 de minute), cat si in afara retelei (58 de minute).

Un utilizator ocazional de telefonie mobila si internet pe mobil consuma lunar 56 MB trafic de internet, trimite 24 de SMS-uri nationale (din care 21 in retea proprie si 3 in afara retelei) si suna in medie 83 de minute de pe terminalul propriu atat in retea (64 de minute), cat si in afara retelei (19 minute).

Utilizatorul intensiv de telefonie mobila si internet pe mobil consuma lunar 501 MB trafic de internet, trimite 222 SMS-uri nationale (din care 192 in retea proprie si 30 in afara retelei) si suna in medie 753 de minute de pe terminalul propriu atat in retea (579 de minute), cat si in afara retelei (174 minute).

Comparativ cu profilul de consum al utilizatorului configurat pentru perioada anterioara, se remarca o crestere a traficului in afara retelei pe toate segmentele de consum, pe fondul reglementarii de catre ANCOM a valorii maxime practicate de operatori pentru tarifele de terminare a apelurilor in retelele mobile si corelat cu axarea operatorilor mobili pe oferte cu minute nelimitate sau nationale incluse.

Totodata, pe Veritel.ro au fost actualizate si valorile de consum pentru utilizatorul ocazional, mediu si intensiv de de telefonie fixa. Potrivit datelor statistice centralizate de ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie fixa apeleaza lunar 45 de minute in retea si 33 de minute in afara retelei.

Aceste profiluri pre-stabilite, bazate pe datele statistice referitoare la consumul de servicii de comunicatii electronice din Romania in primul semestru din 2015, au fost introduse in Veritel.ro pentru a usura configurarea ofertei cautate. Pentru a afla cu exactitate care este cea mai potrivita oferta telecom pentru nevoile proprii de comunicare, utilizatorii Veritel.ro isi pot configura ei insisi consumul mediu lunar, plecand sau nu de la aceste profiluri predefinite.

Folosind aplicatia Veritel.ro utilizatorii pot afla care sunt cele mai avantajoase oferte de telefonie si internet fix si mobil: aleg categoria de servicii, introduc estimarile de consum si primesc o lista cu primele 25 de planuri tarifare in ordinea crescatoare a pretului. In momentul afisarii rezultatelor ei primesc si alte detalii relevante, precum durata minima a contractelor, penalitati in caz de reziliere sau informatii privind eventuale promotii.

Veritel.ro este un instrument independent si necomercial dezvoltat de ANCOM in beneficiul utilizatorilor de servicii telecom din Romania. Accesul la aceasta aplicatie este gratuit si nu este conditionat in niciun fel, utilizatorii avand acces rapid la toate ofertele publice ale tuturor operatorilor de comunicatii din Romania.