Seful Nokia Romania promite ca uriasul plan de restructurare la nivel mondial va avea impact minim asupra operatiunilor locale
Alcatel - Lucent, compania preluata de Nokia, are in Romania ingineri implicati in activitati de cercetare-dezvoltare in domeniul telefoniei mobile (800 de persoane), ingineri care dezvolta solutii de tip cloud sau "big data" si peste 500 de ingineri care lucreaza in centrul care administreaza retele de comunicatii mobile pentru operatori din strainatate.
Nokia a preluat Alcatel-Lucent cu 15,6 miliarde euro si, ca dupa fiecare preluare, se pune intrebarea despre cate posturi vor fi eliminate din cauza operatiunilor care se suprapun. La nivel mondial, informatiile obtinute de presa arata ca ar putea fi vorba de 10-15.000 de persoane, ca parte a unui plan amplu de restructurare.
Va fi afectata si Romania? Raul Ros, fost sef al Alcatel-Lucent Romania sia ctual CEO al Nokia Romania sustine ca nu sunt semne ca ar urma concedieri masive aici, insa nu a dat detalii despre cum vor evolua efectivele companiei.
"Cand doua companii se unesc, trebuie livrate cateva sinergii si trebuie facute economii si in unele tari vor urma reduceri ale efectivelor. In Romania, impactul planului este minor, iar activitatile noastre au fost reconfirmat de Nokia fiindca au valoare adaugata (...) Romania ramane un centru strategic si aici se vor intampla lucruri pozitive".
Intrebat daca Nokia va face angajari, Ros a spus ca numai peste cateva luni va putea da detalii despre acest aspect. Compania a angajat peste 100 de persoane in 2015.
Alcatel-Lucent a decis sa mute intr-un singur loc o parte dintre cei peste 1.500 de angajati care erau raspanditi in patru cladiri din Timisoara. Grupul francez a inceput sa caute un nou sediu, in martie 2015 au debutat discutii pentru o cladire, insa apoi, in iulie, s-a semnat contractul pentru noua cladire al carui proprietar este o companie privata.
Primii angajati s-au mutat la final de 2015, o a doua etapa se va termina pana la finalul acestui an si toti angajatii din Timisoara ar trebui sa fie in acelasi complex pana la final de 2017. Mutarea dureaza, fiindca activitatile trebuie sa continuie si in timpul lucrarilor.
Nokia are probleme financiare si trebuie sa faca economii. In plus, veniturile sunt mai mici fiindca operatorii au redus cheltuielile pentru retele wireless de generatia a patra. In plus, Nokia simte din plin concurenta venita din partea unor companii precum Huawei si Ericsson.
Nokia si Alcatel-Lucent au angajati in 120 de tari. Efectivele din Romania sunt de circa 1.600, in Germania de 4.800, iar in Franta, 4.400.
Pentru Nokia, cel mai grav este in tara de origine. Compania avea 24.000 de angajati in Finlanda acum 15 ani, in prezent numarul scazand la sub 6.800. Microsoft, care preluase divizia de telefoane mobile a Nokia, redusese cu 2.300 efectivele din Finlanda in 2014.

Scandalurile care au marcat la tot pasul scurtul mandat al lui Vlad Voiculescu
VIDEO Demonstrație cu un elicopter de atac la București. Elicopterul multirol pe care Airbus îl propune Armatei române: „E ca un briceag elvețian, bun la toate”
Scurt ghid de făcut Bugetul franjuri: 10 excepții fiscale care au sărăcit Educația și Sănătatea, tolerate de toți- de la PSD la PNL și USR-PLUS
Ce metode au folosit Franța și Germania pentru a vaccina cât mai multe persoane vulnerabile și cum s-ar aplica și în România
Nici viața de vegetarian nu e ușoară...fasolea, uleiul, pâinea și brânzeturile sunt în topul scumpirilor comunicate de INS