'Protestul salariatilor din Posta Romana, aflat in afara cadrului legal, a afectat semnificativ activitatea operatorului national de servicii postale', atentioneaza vineri compania. "Incetarea lucrului in oficiile postale se rasfrange asupra activitatii intregii companii si are urmari grave pe mai multe paliere, incepand cu scaderea drastica a incasarilor. In doar cateva ore de protest, Posta a pierdut 4,5 milioane de lei. De asemenea, trimiterile postale intarziate obliga compania la plata unor despagubiri si penalitati. Blocarea activitatii va duce la pierderea contractelor din care compania isi obtine veniturile atat de importante pentru mentinerea locurilor de munca", se arata in comunicatul Postei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Posta Romana a transmis vineri un comunicat de presa cu privire la protestele angajatilor care au intrat in greva spontana si au incetat lucrul in mai multe oficii postale din tara.

  • Redam mai jos comunicatul integral al Postei:

"Compania Nationala Posta Romana nu a ignorat nicio clipa solicitarile angajatilor si a cautat cele mai bune solutii, in acord cu prevederile legislative si tinand cont de situatia financiara a companiei. Sindicatelor le-au fost avansate, miercuri, doua variante de majorari salariale, astfel: o grila de majorare cuprinsa intre 60 de lei si 200 de lei, si o alta grila cuprinsa intre 60 de lei si 140 de lei. Ambele, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017.

Ambele variante de majorare vizeaza 22.303 salariati, mai exact pe cei cu salarii cuprinse intre 1.250 de lei si 2.202 lei. Prima varianta se concentreaza pe angajatii cu cele mai mici salarii, care vor beneficia de cea mai mare crestere. Astfel, factorii postali cu salarii de 1.269 de lei vor putea primi, in plus, 200 de lei. O majorare de 60 de lei vor primi cei cu salarii de 2.202 lei. Cea de-a doua varianta presupune o crestere mai uniforma a salariilor, in cadrul careia primii angajati vor primi 140 de lei, iar cei cu veniturile cele mai mari din schema vizata vor primi 60 de lei. In acest moment, decizia apartine partenerilor sociali.

Precizam ca protestul salariatilor din Posta Romana, aflat in afara cadrului legal, a afectat semnificativ activitatea operatorului national de servicii postale. Incetarea lucrului in oficiile postale se rasfrange asupra activitatii intregii companii si are urmari grave pe mai multe paliere, incepand cu scaderea drastica a incasarilor. In doar cateva ore de protest, Posta a pierdut 4,5 milioane de lei. De asemenea, trimiterile postale intarziate obliga compania la plata unor despagubiri si penalitati. Blocarea activitatii va duce la pierderea contractelor din care compania isi obtine veniturile atat de importante pentru mentinerea locurilor de munca.

Din 2014, odata cu instalarea unei noi echipe de management, s-au despus eforturi considerabile pentru oprirea risipei si pentru cresterea veniturilor companiei. Astfel, 2014 a fost primul an de profit al Postei Romane, dupa cinci ani de pierderi. Anul 2015 a adus un profit operational de 6,8 milioane de lei. Rezultatul net a fost afectat de amenda Consiliului Concurentei pentru activitati din 2011 si contestata in instanta. De asemenea, compania a inregistrat, in primele sase luni ale acestui an, un profit net de 4 milioane de lei.

Noua echipa de management nu a preluat conducerea companiei intr-un moment de prosperitate financiara, ci intr-un moment de insolventa iminenta. Aceasta a fost evitata si s-a reusit incheierea unor parteneriate care sa dezvolte portofoliul Postei Romane in segmentul cel mai profitabil, respectiv cel al coletariei. Rezistenta unei mari parti a angajatilor si a sindicatelor in fata noilor evolutii ale pietei aduc deservicii majore companiei. Veniturile oricarei companii nu pot fi crescute doar prin actiunile managerilor, ci prin implicarea tuturor angajatilor.

Indemnam partenerii sociali sa dea dovada de responsabilitate in actiunile lor si cerem realism din partea angajatilor care trebuie sa inteleaga ca orice actiune a lor se indreapta, in final, impotriva clientilor".

Este a treia zi de cand postasii au declansat greva spontana, incetand lucrul in mai multe oficii postale din tara, dupa esecul negocierilor intre sindicalisti si conducerea Postei Romane cu privire la cresterea salariilor dar si concedierea a 300 de angajati.