"Traficul gestionat de Orange pe perioada desfasurarii protestelor in zona Piata Victoriei si a cailor de acces a fost de peste 10 ori mai mare decat intr-o zi obisnuita si pentru a acoperi nevoile de comunicare ale utilizatorilor nostri, am suplimentat capacitatea pe serviciile de voce si date prin intermediul unei statii special amplasate", au declarat vineri pentru HotNews.ro oficialii liderului pietei de comunicatii mobile.

Protest la Piata VictorieiFoto: Hotnews
  • "Astfel de suplimentari de capacitate se realizeaza in functie de spectrul permis si de limitarile tehnologice existente pentru a deservi un numar foarte mare de utilizatori. Luam aceste masuri  in mod uzual, in baza monitorizarii traficului si performantei retelei, pentru evenimentele de anvergura, unde estimam prezenta numeroasa, precum concerte, festivaluri, meciuri si altele. Eventualele dificultati intampinate s-au datorat numarului mare de participanti la eveniment, motiv pentru care monitorizam atent traficul din toate orasele in care au loc aceste manifestatii si realizam paramentrarile necesare, astfel incat clientii Orange sa aiba acces la serviciile dorite", au mai precizat oficialii Orange.

Reteaua de telefonie mobila Telekom Romania a inregistrat miercuri seara perioade de congestie in zona Piata Victoriei, pe fondul cresterii semnificative a traficului mobil, care a depasit in numite intervale de timp de 15 ori nivelul traficului dintr-o zi obisnuita, fiind luate imediat masuri de crestere a capacitatii retelelor 3G si 4G, care in acest moment au o capacitate crescuta cu peste 165%, au precizat in urma cu o zi pentru HotNews.ro oficialii companiei. In toate celelalte orase, nu s-au inregistrat miercuri perioade de congestie, au mai precizat oficialii Telekom.

Peste 300.000 de romani au protestat miercuri seara in mai multe orase din tara, dupa adoptarea, in noaptea de marti spre miercuri, a Ordonantei de Urgenta privind modificarea codurilor penale, care dezincrimineaza abuzul in serviciu.

In punctul de varf al manifestatiei de miercuri seara, in Piata Victoriei s-au aflat peste 125.000 de persoane, care in mod firesc au vrut sa comunice cu cei dragi, sa incarce poze si clipuri video in retelele de socializare, ori sa vada ce stiri mai apar pe internet de la protestul lor. Unii au reusit, altii mai putin, pentru ca in mod firesc, in astfel de situatii apar congestii in retelele de comunicatii.

Joi, peste 90 de mii de bucuresteni au sfidat evenimentele de miercuri seara cand ultrasi violenti au atatacat manifestantii pasnici si au iesit din nou in strada cerand abrogarea Ordonantei care dezincrimineaza abuzul in serviciu. Oamenii au scandat in principal "PSD ciuma rosie", "DNA sa vina sa va ia", "Abrogati si-apoi plecati", "Abrogare", "Dragnea nu uita, Romania nu-i a ta". Mesajele inventive si pline de umor au adus un plus acestor proteste (vezi foto in articol). Protestul s-a incheiat cu protestatarii si jandarmii dand mana peste gard.