Adrian Dita, noul presedinte al ANCOM, arbitrul pietei de aproape patru miliarde de euro a telecomunicatiilor, a imputernicit alti directori sa semneze, in numele sau, toate documentele, mai putin deciziile normative, aferente Telekom Romania, grup ce detine aproape 30% din piata locala de comunicatii, conform unor documente obtinute de HotNews.ro. Dita, fost angajat in Telekom, a incercat sa evite un posibil conflict de interese. In timp ce ANCOM sustine ca Dita nu s-ar afla in imposibilitatea exercitarii directe a atributiilor pentru ca nu si-a delegat activitatea principala de a emite decizii normative, surse avizate din aceeasi autoritate spun ca deciziile cu caracter normativ general sunt rare si ca acesta nu va putea semna mii de documente pe an ce au ca adresant firme din Telekom.

Adrian Dita, presedinte ANCOMFoto: ANCOM

Adrian Dita, propus de Guvernul Grindeanu si numit de Parlament in data de 11 mai ca presedinte al Autoritatii Nationale in Comunicatii (ANCOM), arbitrul pietei de aproape patru miliarde de euro a telecomunicatiilor, starneste noi controverse.

Venit din grupul Telekom, unde a ocupat functia de Public Affairs Director, Adrian Dita a semnat, ulterior numirii la conducerea ANCOM, doua decizii (documente obtinute de HotNews.ro si atasate acestui articol) prin care a delegat semnarea, pentru si in numele presedintelui ANCOM, a tuturor documentelor, mai putin a deciziilor normative, care vizau firme din grupul Telekom.

In prima decizie, semnata in 23 mai 2017, care viza delegarea atributiilor pentru semnarea documentelor ce vizau Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote) si Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) se preciza urmatoarele:

'Art. 1 - (1) Se imputernicesc directorii executivi ai directiilor executive, directorii directiilor, precum si sefii compartimentelor independente din cadrul sediul central al ANCOM sa semneze, pentru si in numele presedintelui ANCOM, toate documentele care sunt destinate sau au legatura cu societatile Telekom Romania Mobile Communications si Telekom Romania Communications, emise in cadrul compartimentelor pe care le conduc.

(2) Fac exceptie de la aplicarea alin. (1) deciziile normative emise de catre ANCOM".

Ulterior, in cea de-a doua decizie, semnata in data de 6 iunie 2017, art. 1 a fost completat cu adaugarea altor 5 firme din grupul Telekom. Cele 7 societati pentru care noul presedinte al ANCOM si-a delegat o parte din atributii sunt:

  • 1. Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom)
  • 2. Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote)
  • 3. Nextgen Coomunications
  • 4. Telemobil (fostul Zapp)
  • 5. Combridge
  • 6. GTS Telecom
  • 7. T-Systems ICT Romania

Din informatiile HotNews.ro, afacerile acestor sapte companii s-au ridicat la aproximativ 3,9 miliarde de lei in 2016, reprezentand aproape 30% din veniturile pietei de comunicatii electronice (fara serviciile postale) din Romania.

  • "Adrian Dita s-ar afla astfel in imposibilitatea de a-si exercita direct atributiile si mandatul pentru aproximativ 30% din piata comunicatiilor electronice din Romania", au precizat pentru HotNews.ro surse avizate din cadrul ANCOM.

Motivul delegarii atributiilor, spune sursele HotNews.ro, ar fi evitarea unui conflict de interese, care este definit in mai multe locuri din legislatie, un exemplu fiind Art. 301 din Codul Penal, care prevede urmatoarele:

  • "Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de servicii sau foloase de orice natura, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o functie publica pe durata maxima."

Oficialii Telekom Romania au precizat pentru HotNews.ro ca "dl. Dita nu mai este angajatul companiei noastre; dumnealui a detinut titulatura de Public Affairs Director."

Totusi, Adrian Dita a ocupat aceasta functie in Telekom Romania destul de recent - in perioada noiembrie 2015-mai 2017 (1 an si 7 luni), potrivit profilului sau din reteaua LinkedIn.

  • Reactia ANCOM: Adrian Dita nu se afla intr-un conflict de interese si nici in imposibilitatea exercitarii directe a atributiilor si mandatului incredintat

La solicitarea HotNews.ro, ANCOM a explicat de ce au fost emise cele doua decizii si a tinut sa asigure ca Adrian Dita nu s-ar afla in imposibilitatea exercitarii directe a atributiilor si mandatului incredintat:

"Presedintele ANCOM nu se afla intr-un conflict de interese.Prin deciziile la care faceti referire, Presedintele ANCOM a adoptat masuri de precautie menite sa evite orice speculatii asupra unui eventual conflict de interese, strict in chestiuni administrative - precum achizitia de servicii si produse - , adiacente obiectului principal de activitate al Autoritatii.

ANCOM are ca rol si, pe cale de consecinta, mandatul Presedintelui Autoritatii are ca obiectiv, punerea in aplicare a politicii nationale in domeniul comunicatiilor electronice, comunicatiilor audiovizuale si al serviciilor postale, inclusiv prin reglementarea pietei si reglementarea tehnica in aceste domenii. Presedintele Autoritatii de reglementare nu se afla in imposibilitatea exercitarii directe a atributiilor si mandatului incredintat si nu a delegat activitatea principala a institutiei, respectiv activitatea de reglementare in domeniu, dupa cum prevede foarte clar art.1 alin.2 din decizie.", se arata in raspunsul furnizat miercuri de ANCOM catre HotNews.ro.

Pe de alta parte, sursele HotNews.ro sustin ca aceste precizari ale ANCOM sunt menite sa-i induca in eroare pe cei care nu stiu cum functioneaza aceasta autoritate de reglementare.

  • Surse HotNews.ro: Adrian Dita nu va semna mii de documente pe an ce au ca adresant individual firme din grupul Telekom

"Deciziile cu caracter normativ general (norme tehnice, definiri de piete ) sunt rare in comparatie cu actele cu caracter individual ca deciziile de reglementare cu impunere de obligatii individuale, avizele, autorizarile, contraventiile, decizii in urma litigiilor, aprobari de resurse de numerotatie LURN, licente individuale pentru orice banda de frecvente LUF, desemnari de furnizori cu putere semnificativa de piata pe diverse piete ( fix, mobil, acces internet, retransmisie programe audiovizuale, bucla locala etc) avize radiorelee, avize in vederea obtinerii autorizatiei de construire sisteme de antene de emisie, obligatii individuale de furnizare a unor servicii la anumite tarife maximale , obligatii de interconectare, obligatii de separatie contabila, diverse alte autorizatii tehnice, licente temporare , etc...

Toate acestea sunt acte cu caracter individual, nu normativ general. Proportia este de 100 la 1, individuale fata de acte normative cu caracter general. Adrian Dita nu va semna mii de documente pe an ce au ca adresant individual firme din grup", au mai precizat pentru HotNews.ro surse avizate din cadrul ANCOM.

  • Concedieri soc la ANCOM: Adrian Dita, nou sef al arbitrului telecom, a semnat preavize de concediere in aceeasi zi in care a decis restructurarea autoritatii/Ciprian Bolos, fost vicepresedinte al PSD Diaspora, a fost numit director executiv

Adrian Dita, numit de guvernarea PSD-ALDE ca presedinte al ANCOM, autoritate care reglementeaza piata de aproape 4 miliarde euro a telecomunicatiilor, a semnat preavize de concediere inca de joi, 8 iunie, in aceeasi zi in care printr-o decizie fulger a reorganizat institutia si a schimbat directorii executivi, potrivit unor documente obtinute de HotNews.ro. Dita a semnat preavizele unor executivi cu zeci de ani de experienta in telecomunicatii, in aceeasi zi in care transmitea angajatilor: 'nu doresc sa pierd pe nici unul dintre oamenii foarte bine calificati pe care i-am gasit aici'. Dita si-a angajat proprii oameni, printre acestia fiind Ciprian Bolos, fost vicepresedinte al PSD Diaspora si PSD Sector 5, care a renuntat la Telekom si la Posta pentru a veni intr-o pozitie nou creata.

Interesant este raspunsul dat cu o zi in urma de conducerea ANCOM referitor la numirea lui Ciprian Bolos in functia de director executiv in cadrul autoritatii, in conditiile in care acesta a fost membru in Consiliul de Administratie al Telekom si a fost detasat de la Posta Romana, doua companii care sunt reglementare de arbitrul telecom.

"Ciprian Bolos s-a alaturat echipei ANCOM incepand cu data de 9 iunie, acesta fiind detasat in pozitia de director al Directiei Executive Dezvoltare a ANCOM. In exercitarea atributiilor sale de serviciu, acesta nu redacteaza acte si nu participa la decizii prin care se poate obtine, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru Telekom sau CN Posta Romana, deci nu se afla intr-o situatie de conflict de interese."

Cine este Adrian Dita si cum a ajuns presedinte al autoritatii care reglementeaza piata de 4 miliarde de euro a telecomunicatiilor

Cine este Adrian Dita si cum a ajuns acesta sa conduca ANCOM? Dupa ce Guvernul Grindeanu l-a eliminat pe presedintele Iohannis din procedura numirii conducerii ANCOM, fara a avea avizul Consiliului Legislativ, Parlamentul l-a numit in functia de presedinte al acestei autoritati de reglementare pe Adrian Dita, cel care anterior acestei numiri ocupa functia de director de afaceri publice in cadrul Telekom Romania. Potrivit ZF, Adrian Dita este fostul sot al Ancai Alexandrescu - fost consilier al premierului PSD Adrian Nastase si influent consilier al fostului premier PSD Victor Ponta.

La o luna de la numirea sa, fara nicio comunicare publica, Adrian Dita a emis joi, 8 iunie, o decizie fulger in care a restructurat toata institutia. Mai mult, din grupul PSD s-a avansat spre dezbatere in Parlament un amendament care viza majorarea salariului lunar net al presedintelui ANCOM de la circa 1.000 de euro in prezent la aproape 10.000 de euro.

Ce i-au scris liberalii presedintelui Comisiei Europene, dupa eliminarea lui Iohannis din procedura numirii conducerii arbitrului telecom

Guvernul Grindeanu a adoptat in data de 27 aprilie o Ordonanta de Urgenta prin care a eliminat rolul presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, in procedura numirii conducerii ANCOM, autoritate care reglementeaza o piata a telecomunicatiilor de patru miliarde de euro. Felul in care era numita anterior conducerea autoritatii si controlul parlamentar al activitatii acesteia fusese agreat chiar de Comisia Europeana inainte de inchiderea unei proceduri de infringement declansate in 2009 impotriva Romaniei tocmai pentru ingerintele dese ale politicului in activitatea acesteia. Iohannis a amendat public modul netransparent in care guvernul a schimbat legislatia.

De asemenea, presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anuntat, in data de 4 mai, ca partidul pe care il conduce se va adresa Comisiei Europene in legatura cu OUG privind procedura de numire a conducerii ANCOM.

Dupa cateva zile, conducerea PNL a transmis o scrisoare catre Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, in care atentionau ca: 'prin aceasta masura, Guvernul se afla in situatia unei incalcari repetate a legii. Modul cum a fost adoptata OUG 13/2017, efectele imediate pe care le-a avut in randul populatiei Romaniei si criticile interne si internationale par sa nu fi lasat nicio urma in constiinta actualului Guvern."