​​'De cate ori te duci sa te bati cu Posta trebuie sa stii ca ai in fata o firma care livreaza servicii postale universale. Noi livram servicii de curierat cu valoare adaugata. Preturile date de Posta sunt mult mai mici decat ale noastre. Noi am participat crezand ca o sa conteze si calitatea, nu doar pretul. Nu s-a intamplat si nu avem nimic de comentat pe tema asta.", a declarat vineri pentru HotNews.ro Felix Patrascanu, CEO si membru fondator al Fan Courier. Compania nu va contesta decizia RAPPS de a le descalifica oferta la aceasta licitatie. 'Am dat informatiile necesare, dar nu in formatul electronic care ar fi trebuit, o chestie tehnica. Pentru noi nu este o mare lovitura.", a spus Patrascanu.

Felix Patrascanu, CEO Fan CourierFoto: AGERPRES

Posta Romana a anuntat, joi, ca a castigat un contract de peste 31 milioane lei (fara TVA) cu Regia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucuresti (RAAPPS), in baza caruia va livra, la domiciliul titularilor, in urmatorii 4 ani, permisele de conducere si certificatele de inmatriculare.

Posta a subliniat in comunicatul de presa ca a castigat 'in urma unei licitatii deschise la care a depus oferta si una dintre cele mai importante firme de curierat din Romania" si ca ''demonstreaza, inca o data, ca este pregatita sa concureze, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat'.

Datele din SEAP arata ca Posta a castigat in fata Fan Courier,printr-o eroare procedurala, deoarece firma privata de curierat nu ar fi incarcat la timp in sistemul de achizitii unul dintre documente.

  • Ce s-a intamplat?

"A fost o scapare, trebuia sa ne inregistram cu o declaratie pe un anumit format. Noi am dat informatiile necesare dar nu in formatul electronic care ar fi trebuit, o chestie tehnica. Dar avem contractele noastre. Era un contract destul de mare nu pot sa neg, dar cu preturile noastre nu stiu..Pentru noi nu este o mare lovitura.", a precizat pentru HotNews.ro Felix Patrascanu, CEO Fan Courier.

  • Felix Patrascanu: Pe noi ne bucura ca Posta sa fie an de an pe profit. Pare un pic ironic, dar nu e deloc

Felix Patrascanu a tinut sa sublinieze diferentele dintre serviciile oferite de Posta Romana si cele furnizate de Fan Courier.

"Posta livreaza servicii postale universale, iar noi facem servicii de curierat cu valoare adaugata. Sunt lucruri diferite. De cate ori te duci sa te bati cu Posta trebuie sa stii ca ai in fata o firma de servicii postale. Noi am dat niste preturi si nu stiu daca puteam sa concuram Posta cu preturile pe care le aveam.

Preturile date de Posta sunt mult mai mici decat ale noastre. Noi avem niste standarde foarte clare, niste softuri care nu ne permit sa dam preturi in urma carora sa mergem pe pierderi. Noi am participat crezand ca o sa conteze si calitatea, nu doar pretul. Nu s-a intamplat si nu avem nimic de comentat pe tema asta.

Pe de alta parte ne bucuram ca posta continua sa castige si acest gen de contracte, pentru ca daca Posta ar fi pe pierderi, celelalte firme de curierat conform legislatiei ar trebui sa ajute Posta. Pe noi ne bucura ca Posta sa fie an de an pe profit. Pare un pic ironic, dar nu e deloc.", a spus Patrascanu.

  • Ce spune Felix Patrascanu despre evolutia afacerilor Fan Courier

"Noi ne dorim, ca in fiecare an, sa avem o crestere afacerilor de 10-15% si suntem in grafic. Singura noastra problema este sa fim foarte atenti la lipsa de personal. In prezent pe tot teritoriul tarii lucreaza in jur de 5700 de oameni sub brandul Fan Courier, din care in Bucuresti avem circa 2500 de angajati. Avem o flota de cateva mii de masini si creste in fiecare an. Numai anul trecut am investit circa 12 milioane de euro in flota.

Suntem pe profit. Anul asta profitul o sa scada foarte mult din cauza maririi salariilor, vad ca vine acum si acciza la combustibili, care o sa ne afecteze si cateva luni va trebui sa suportam cresterea aceasta. Tot profitul de anul trecut - in jur de 20 milioane euro l-am reinvestit. Economia creste, are nevoie de servicii de curierat de calitate si noi trebuie sa urmam pasii acestia de investitii, numai ca problema noastra mare este cu forta de munca si mai ales pe partea de vest a tarii - Cluj, Timisoara, Arad, Oradea acolo avem mari probleme si incercam sa gasim solutii.", a mai spus fondatorul Fan Courier.