Serviciilor de Internet din Ungaria li se va aplica, dupa 1 ianuarie, TVA de 5%, in scadere de la 18%, potrivit Politics.hu. Sursa citeaza Ministerul Economiei de la Budapesta, potrivit caruia scaderea de 13 puncte procentuale ar rezulta intr-o economie de 70 de milioane de euro pentru consumatori.

Scaderea vine dupa ce, in ianuarie a.c., TVA pentru serviciile de Internet a scazut, in Ungaria, de la 27% la 18%.

Autoritatile apreciaza ca scaderea record a preturilor ar urma sa rezulte in zeci de mii sau chiar o suta de mii de noi abonati la furnizorii de servicii de Internet.