Costin Tudor, numit director general provizoriu al Poștei Române
Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Comunicaţiilor, decizia a fost luată prin votul unanim al membrilor Consiliului de Administraţie.
"În decursul zilei de astăzi, 2 aprilie a.c., a avut loc ședința Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Poșta Română S.A. în care s-a hotărât numirea că director general provizoriu a domnului Costin Tudor. Această decizie a fost luată prin votul unanim al membrilor Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Poștă Română S.A.", se arată în comunicatul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), acţionarul majoritar al companiei.
Până în prezent, Ovidiu Ioan Săcară, directorul general adjunct al Poştei Române, a preluat conducerea companiei, în urma demisiei Elenei Petraşcu. Aceasta a fost numită în februarie secretar general la Ministerul Transporturilor.
Costin Tudor este angajat al Secretariatului General al Guvernului. Acesta a studiat Dreptul la Universitatea Bioterra din Bucureşti şi este inginer diplomat având ca specializare "Maşini şi instalaţii pentru prelucrarea produselor alimentare", la Universitatea Politehnică din Bucureşti, potrivit contului său de LinkedIn, consultat de News.ro.
Acesta lucrează din iulie 2015 în administraţia publică. În perioada 2012-2014, a fost manager de proiect pentru fonduri europene la Institutul de Matematică al Academiei Române.
De asemenea, între 2009 şi 2013 a fost director în cadrul SGG. Tudor a fost director de cabinet al Danielei Andreescu, şefa SGG în perioada Guvernului Emil Boc.
Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină