​​"Chiar dacă undeva sau cineva intenționează ca Poșta Română să nu-și revină și să poată fi privatizată pe un preț mic, noi nu dorim ca Poșta Română să fie privatizată, vrem să fie recapitalizată, să redevină o companie de succes, o companie simbol și să rămână cu capitalul românesc majoritar de stat, așa cum este acum.", a declarat luni presedintele PSD, Liviu Dragnea. Șeful PSD a mai spus că 'Fondul Proprietatea (FP), care este acționar cu 25% la Poșta Română, s-a opus, și se opune în continuare (n.a procesului de recapitalizare), într-un final punând condiția privatizării Poștei Române pentru a participa la acest proces de majorare a capitalului social, decizie cu care nu a fost de acord niciun Guvern de până acum și nu suntem de acord nici noi.'

Liviu DragneaFoto: PSD

"În 2016, Guvernul de atunci a început, dupa aprobarea unui Memorandum în iulie 2016, un proces de recapitalizare a Poștei Române. În acea perioadă, Fondul Proprietatea (FP) care e acționar cu 25% la Poșta Română, s-a opus, și se opune în continuare, într-un final punând condiția privatizării Poștei Române pentru a participa la acest proces de majorare a capitalului social, decizie cu care nu a fost de acord niciun Guvern de până acum și nu suntem de acord nici noi. S-a spus la un moment dat că această majorare de capital ar reprezenta un ajutor de stat, Poșta a decis să facă testul investitorului, a angajat o companie foarte serioasa, Deloitte, care a făcut această analiză, a prezentat-o Consiliului Concurenței, iar Consiliul Concurenței a spus ca nu e vorba de un ajutor de stat și că operațiunea este în regulă.", a declarat luni Liviu Dragnea, după şedinţa Biroului Permanent al partidului.

Șeful PSD a mai subliniat faptul că Fondul Proprietatea a demarat acțiuni în instanță și a solicitat să se blocheze această acțiune și să se constate că toate demersurile sunt nule.

"Am făcut această precizare deoarece Ministerul Comunicațiilor a virat deja suma de 170 milioane lei (n.a a fost virată suma de 153 milioane lei, diferența până la 170 milioane lei urmând a fi virată în ultimul trimestru al acestui an) cât este nevoie pentru recapitalizare pentru ca Poșta Română să poată să-și achite din obligații și să nu mai afecteze cashul care vine de la bugetul asigurărilor sociale pentru toate plățile sociale pentru care trebuie să le plătească.

Acum sunt în situația în care s-a dat posibilitatea Fondului Proprietatea ca până la 30 mai să participe la această subscriere și să-și păstreze participația de 25% și să vină cu suma aferentă deci posibilitatea să achiziționeze 56 de milioane de acțiuni, urmând ca dupa trecerea acestei perioade Ministerul Comunicațiilor și Poșta să continuie această acțiune care este necesară pentru a salva Poșta Română. Chiar dacă undeva sau cineva intenționează ca Poșta Română să nu-și revină și să poată fi privatizată pe un preț mic, noi nu dorim ca Poșta Română să fie privatizată, vrem să fie recapitalizată, să redevină o companie de succes, o companie simbol și să rămână cu capitalul românesc majoritar de stat, așa cum este acum.", a spus Dragnea.

Președintele PSD a făcut aceste declarații în contextul unor întârzieri la plata pensiilor in anumite județe, printre care și Gorj, situație discutată în ședința BPN care va fi verificată de Corpul de control al premierului Dăncilă.

"Un subiect discutat foarte important pentru noi se referă la modul de plată efectivă a pensiilor către pensionari. Au apărut în ultima perioadă întârzieri în anumite județe, ceea ce este inadmisibil din punctul nostru de vedere, în condițiile în care Guvernul a transferat la timp banii către Poșta Română și sigur că dna Prim Ministru a cerut explicații la Ministrul Comunicațiilor și la conducerea Poștei Române și am aflat toți astăzi cum stau lucrurile și de ce suntem în această situație și bineințeles și care vor fi măsurile care vor fi luate. De la inceput vă spun că dna Premier ne-a informat că a dispus deja Corpului de control să facă o verificare atentă și serioasă cu privire la această situație.", a spus Liviu Dragnea.

Șeful PSD a mai precizat că, 'în discuțiile pe care le-a avut azi dimineață dna Prim Ministru cu Ministrul de resort și conducerea Poștei Române s-a stabilit un calendar foarte strict pentru plata pensiilor', și că s-a decis ca plata pensiilor să fie făcută până la data de 15 ale lunii.

În același timp, Liviu Dragnea a precizat că 'rămâne să se decidă azi-mâine în care lună intră în vigoare această măsură', dacă din iunie sau din iulie, sugerând că implementarea acestei măsuri ar fi condiționată de demersurile juridice făcute de Fondul Proprietatea:

"Pe data de întâi a lunii se virează banii către Poșta Română după care încep aceste proceduri. Calculul este că în 9 zile se pot achita toate prestațiile sociale și toate pensiile. S-au pus 15 zile ca să fie un termen acoperitor în așa fel încât 15 mai să fie ultima zi în care să se plătească pensiile. Rămâne să se decidă astăzi - mâine în care lună intră în vigoare această măsură. Încearcă să vadă dacă se poate de luna viitoare, fiind condiționați de toate aceste demersuri juridice pe care le-au facut ceilalți acționari. Problema se pune dacă începe din iunie sau iulie, ca 15 ale lunii să fie ziua în care se plătesc pensiile.", a spus Dragnea.

Ministerul Comunicațiilor a anunțat săptămâna trecută că statul a majorat capitalul social al Poştei Române, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 38/2018, virând în conturile companiei suma de 153.000.000 lei. Diferenţa până la suma de 170.000.000 lei va fi virată în ultimul trimestru al acestui an, a mai precizat instituția. Suma este destinata achitarii datoriilor restante la bugetul general consolidat, asa cum este prevazut in Legea bugetului de stat pe anul 2018.