Senatorii au adoptat cu 79 voturi 'pentru' și 29 'împotrivă' același proiect de lege care a trecut de Camera Deputaților, fără alte amendamente.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat cu amendamente în data de 9 mai, cererea de reexaminare a președintelui Iohannis privind legea care modifica procedura numirii și demiterii conducerii arbitrului telecom (ANCOM).
Deputații au adoptat-o parțial, cu 165 de voturi 'pentru', 89 'împotrivă' și 6 abțineri, ignorând principala observație făcută de Klaus Iohannis: excluderea întregii puteri executive (atât Guvernul, cât şi Președintele României) din această procedură.
Deputații USR și ai PNL acuză că procedura în care s-a adoptat această cerere a fost una abuzivă.
Legea trimisă la reexaminare în Parlament și care va ajunge acum nemodificată pe masa lui Iohannis menționează că:
- "preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM sunt numiţi de către Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Anterior acestei reglementări şi înainte de modificarea pe care aceasta a suferit-o prin OUG nr. 33/2017 (în Guvernul Grindeanu), conducerea ANCOM era numită de către Președintele României, la propunerea Guvernului.
- "Observăm că întreaga putere executivă (atât Guvernul, cât şi Președintele României) este eliminată din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, ceea ce determină un dezechilibru între puterile statului în ceea ce privește atribuțiile legate de propunerea, numirea și controlul care vizează o autoritate administrativă autonomă precum ANCOM. Doar repartizarea echitabilă a acestor atribuții între puterile legislativă și executivă și, în cadrul acesteia din urmă, între Președintele României și Guvern, poate asigura independența operațională a ANCOM.", se arăta în cererea de reexaminare a președintelui Iohannis.
Pentru detalii citește: Președintele Iohannis a trimis la reexaminare legea care modifica procedura numirii și demiterii conducerii arbitrului telecom:'Observăm că întreaga putere executivă este eliminată din cadrul procedurii, ceea ce determină un dezechilibru între puterile statului'
- Deputații au acceptat o parte din observațiile lui Iohannis și au scos două articole legate de procedura demiterii ANCOM
Deputații au fost de acord cu observațiile făcute de președinție în cererea de reexaminare și au eliminat din proiectul de lege două articole care vizau procedura demiterii conducerii ANCOM, respectiv cele în care se preciza că:
- Respingerea raportului anual al A.N.C.O.M. duce la demiterea conducerii A.N.C.O.M; și
- Vicepreședinții A.N.C.O.M. pot fi demiși, la propunerea motivată a președintelui A.N.C.O.M., de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.
Pentru detalii citește: Scandal în Parlament cu cererea de reexaminare a legii privind numirea conducerii arbitrului telecom: Președinția și Guvernul rămân în afara procedurii
De ce are Romania printre primele pozitii le calitatea si viteza conexiunii la internet din lume? Pentru ca piata libera si pentru ca nu tu ingerinte ale statului. Pentru ca concurenta echilibrata, naturala intre competitorii de pe piata.
Pana aici, aparent. Ia sa vezi cum o dam inapoi spre 1mbps la preturi premium. Cee... pana cand libertate de exprimare online si posibilitatea de-a te organiza pe internet pentru orice, orice ar putea sa nu le convina lor? Huh? Ce-nseamna asta????
Cam asta e mizeria asta.
Acum, luand in context cum stam in lume relativ la internet (si de ce, cum am indicat mai sus), ganditi-va de ce pensiile ar fi mai bine sa fie administrate DOAR de stat, sau DOAR de privat. Ce parere aveti? :-)
astia o sa dea TOATA puterea in mana parlamentului, o sa distruca justitia si codul penal... asta e scopul si nu se vor opri pana nu fac asta (Daca nu-I opreste cineva... cu forta)!