​Digitalizarea informațiilor aferente concediilor medicale și biletelor de trimitere, creșterea gradului de utilizare a Dosarului Electronic de Sănătate, telemedicina și realizarea unei rețele naționale informatice de terapie intensivă (ATI) sunt câteva dintre proiectele care vor putea fi finanțate în cadrul unui nou apel de proiecte, lansat săptămâna trecută de Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Fondurilor Europene. Apelul de proiecte dispune de fonduri nerambursabile FEDR în valoare de 30 milioane de euro, iar durata maximă de implementare a proiectelor este de 36 de luni de la data semnării contractului de finanțare.

Dosarul Electronic de SanatateFoto: CNAS
  • "Investițiile care vor fi realizate cu finanțare din acest nou apel vor aduce schimbări majore, urmând să fie dezvoltat un sistem informatic integrat de e-sănătate, ce va contribui la debirocratizarea, îndepărtarea duplicării datelor medicale, asigurarea informaţiilor medicale relevante ale unui   pacient, îndepărtarea datelor redundante din sistem, creşterea eficienţei personalului medical şi administrativ, îmbunătăţirea procesului de furnizare de servicii medicale și, în consecință, evitarea unor erori”, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, într-un comunicat transmis luni, 1 octombrie, de Ministerul Comunicațiilor.

În comunicat se precizează că Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, și Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, au lansat, la finalul săptămânii trecute, apelul de proiecte aferent Acţiunii 2.3.3 – Îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură – SECȚIUNEA E-SĂNĂTATE – Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă.

  • Ce tipuri de acţiuni pot fi finanțate:  

În cadrul acestui apel vor fi finanțate proiecte, în funcție de prioritizarea care va fi făcută la nivelul Ministerului Sănătății, care vor urmări:

Digitalizarea informațiilor aferente concediilor medicale și biletelor de trimitere

  • - creşterea gradului de utilizare a serviciilor informatice specifice prin introducerea informațiilor aferente concediilor medicale, biletelor de trimitere şi mecanisme de validare online pentru furnizori, în beneficiul asiguraților, dar și al medicilor, eliminând formularele pe suport hârtie utilizate în prezent, precum și relaţionarea cu alte sisteme informatice;

Dosarul Electronic de Sănătate - DES

  • - creșterea gradului de utilizare a DES prin accesarea unor noi surse de date și completarea cu informații specifice de la nivelul furnizorilor de servicii medicale de laborator, ambulatoriul de specialitate, de recuperare medicală, îngrijiri la domiciliu, paliative, stomatologie, dispozitive medicale și ambulanțe și creșterea accesibilității informațiilor medicale;

Crearea/actualizarea/consolidarea procesului de digitalizare a înregistrărilor în domeniul sănătății (depozitul de date, instrumente analitice și de raportare etc)

  • - dezvoltarea/consolidarea de sisteme informatice ale depozitelor de date/de monitorizare, documentare și suport al proceselor de decizie;
  • - actualizarea progresivă de date, în funcție de nevoile de informații de sănătate identificate – diagnostic, evoluție, tratament, status vital, luarea deciziilor în situaţii de urgenţă respectând însă particularitățile și scopul pentru care se colectează aceste date (calculul indicatorilor de incidență, prevalență și mortalitate, cercetare medicală etc);

Telemedicina

  • - furnizarea de servicii medicale de specialitate ambulatorii post spitalizare a pacienților externați din spitale;
  • - facilitarea accesului populației din zona rurală la servicii ambulatorii de specialitate;

Realizarea unei rețele naționale informatice de terapie intensivă (ATI)

  • - în vederea analizei și luării deciziilor „în timp real”, prin interconectarea unor sisteme specifice secțiilor ATI și sălilor de operație, interoperabile cu sistemele medicale clinice existente în unitățile medicale;

Apelul de proiecte, aferent Axei Prioritare 2 a Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, are un buget alocat de 30.000.000 de euro FEDR. Durata maximă de implementare a proiectelor este de cel mult 36 de luni de la data semnării contractului de finanțare.