​Peste 4.800 de cazuri de dezinformare din Rusia au fost descoperite până acum de echipa East StratCom, creată la nivelul UE pentru a identifica și demonta campaniile de dezinformare din Rusia, dar în același timp, știm că media pro-Kremlin sunt foarte bine finanțate, a declarat joi într-un interviu video pentru HotNews.ro Andrus Ansip, vicepreședintele Comisiei Europene. "Russia Today, Sputnik au la dispoziție 1,1 miliarde de euro anual. Mai știm că la fabrica de troli din Sankt Petersburg au 1.000 de angajați cu normă întreagă, ei diseminând 'informații'", spune oficialul european.

Andrus Ansip, vicepresedintele Comisiei EuropeneFoto: Hotnews
  • VIDEO Andrus Ansip: În Rusia, informația e inclusă în pregătirea militară, dar în UE nu vom folosi niciodată informația ca instrument de război

Principalele declarații ale lui Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru piața unică digitală:

  • Trebuie să înfruntăm dezinformarea. Avem, deja, echipa East StratCom care se ocupă de dezinformare - a identificat, deja, peste 4.800 de cazuri de dezinformare. Dar, în același timp, știm că media pro-Kremlin sunt foarte bine finanțate. Russia Today, Sputnik au la dispoziție 1,1 miliarde de euro anual. Mai știm că la fabrica de troli din Sankt Petersburg au 1.000 de angajați cu normă întreagă, ei diseminând "informații". În Europa, am dublat bugetul StratCom, care este de cinci milioane de euro acum, dar scopul nostru nu este să folosim informația ca armă.
  • În Rusia, informația e inclusă în pregătirea militară. Dar în UE nu vom folosi niciodată informația ca instrument de război. E important să identificăm și să demontăm dezinformările. Dar este important și ca statele membre să împărtășească informații, deoarece s-a întâmplat destul de des ca un anume tip de dezinformare să fie folosit într-o țară, apoi în alta și așa mai departe.
  • Apoi, a trebuit să negociem și cu platformele social media, deoarece este destul de complicat pentru toate statele membre să negocieze separat cu acestea. Mă bucur că pot spune că platformele social media au început să ia mult mai în serios campaniile de dezinformare. Ele, de exemplu Facebook, folosesc în prezent inteligența artificială pentru a identifica asemenea campanii. Au închis milioane de conturi false. Și cred în aceste măsuri luate de platformele social media, deoarece încrederea este una dintre cele mai importante lucruri pentru ele. Dacă oamenii își pierd încrederea, pot cu ușurință să se îndrepte spre alte surse de informare.
  • Să ne amintim ce s-a întâmplat și în cazul comentariilor anonime din media online: acum 15 ani, de exemplu, în țara mea (n.red.: Estonia), o publicație atrăgea 90% din trafic pe baza comentariilor anonime și doar 10% cu ajutorul conținutului, al articolelor. Oamenii au înțeles foarte repede că nu exista nicio dezbatere, că erau doar oameni care țipau unii la alții, spuneau ce aveau de spus și nu ascultau argumentele altora. Acum cinci ani, aceeași publicație avea 90% din trafic bazat pe conținut și doar 10% atras de acele comentarii anonime. Într-o perioadă foarte scurtă de timp, dacă oamenii nu mai au încredere într-o sursă de informare, se pot muta foarte ușor către alte surse. Deci este în interesul de afaceri al platformelor de social media să câștige sau să recâștige încrederea oamenilor".

Vicepreședintele Comisiei Europene a acordat acest interviu către HotNews.ro săptămâna trecută, când a fost prezent la București cu ocazia a două evenimente organizate în Parlament sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, respectiv: reuniunea informală a miniștrilor în domeniul comunicațiilor (TTE) și a treia Connferință ministerială cu statele din Parteneriatul Estic.

Întrebat despre controversata Ordonanță 114 care a impus un tarif fix de 3% pe cifra de afaceri în telecom, Andrus Ansip a explicat greșelile uriașe făcute în UE prin taxarea inovației și a transmis autorităților de la București că 'impunerea unor taxe speciale pe soluții inovative nu este cea mai bună idee.'