Ce se mai întâmplă cu tranzacția prin care Vodafone ar prelua UPC în România: Comisia Europeană a extins termenul până la care va lua o decizie

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Luni, 6 mai 2019, 16:24 Economie | Telecom


Vodafone se pregateste sa preia UPC
Foto: Hotnews
Comisia Europeană a decis în data de 15 aprilie a acestui an să extindă termenul limită până la care va finaliza investigația aprofundată asupra tranzacției de peste 18,4 miliarde de euro prin care Vodafone ar urma să preia operațiunile Liberty Global din România, Germania, Republica Cehă și Ungaria.

Noul termen limită stabilit de Comisia Europeană pentru finalizarea și luarea unei decizii în cazul investigației aprofundate demarate în luna decembrie 2018 asupra tranzacției dintre Vodafone și Liberty Global este 18 iunie 2019, arată datele Executivului European.




În România, tranzacția vizează preluarea de către Vodafone a UPC România, al doilea mare operator local de comunicații prin cablu. Bruxelles-ul vrea să se asigure că această tranzacție nu va conduce la creșterea prețurilor și la reducerea posibilităților de alegere pentru consumatori.

În anunțul făcut în decembrie 2018, Comisia Europeană preciza că este preocupată că această tranzacție ar putea reduce concurența în Germania și Cehia. La acel moment, Executivul european preciza că nu a identificat niciun fel de preocupări specifice privind concurența referitoare la fuziunea propusă pentru piețele din Ungaria și România.

Tot atunci, Comisia a anunțat că va lua o decizie până în data de 2 mai 2019, termen care între timp a fost extins până pe 3 iunie 2019, iar prin decizia din 15 aprilie 2019 a fost extins din nou până la data de 18 iunie 2019.

  • Până la finalizarea achiziției UPC, Vodafone România a intrat deja pe piața serviciilor TV prin acordul cu Telekom

Vodafone și Telekom Romania au anunțat în data de 5 iunie 2018
încheierea unui acord pe baza căruia al doilea mare operator local de comunicații mobile va putea lansa servicii de internet fix și TV, folosind rețeaua de fibră optică a Telekom Romania din zonele urbane. Acordul va permite Telekom să își exploateze mai bine infrastructura fixă.

Anterior, grupul britanic Vodafone a anunțat în data de 9 mai 2018 că va prelua rețelele de cablu ale Liberty Global din mai multe țări europene, inclusiv România. Practic, Vodafone va prelua operatorul UPC România și tranzacția include operațiunile Liberty Global din patru țări și este în valoare de 23 miliarde dolari.

"Entitatea formată în urma achiziției va permite clienților Vodafone și UPC România să aibă acces la oferte convergente de servicii mobile, de internet în bandă largă și TV, precum și la servicii dedicate persoanelor juridice. Tranzacția nu va include operațiunile UPC România de televiziune prin satelit, Focus Sat.", potrivit comunicatului de presă al Vodafone România.

Compania creată va furniza servicii TV interactive, de internet în bandă largă și de telefonie fixă, precum și servicii mobile, pentru cei 9,9 milioane de clienți mobili ai Vodafone România și pentru utilizatorii celor 2,1 milioane de abonamente de servicii fixe ale UPC România. Compania astfel creată va avea o cotă totală de piață de 25% după veniturile totale.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















4487 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version