Vodafone a făcut luni, 13 mai, o plângere contravențională împotriva Autorității naționale pentru protecția consumatorilor (ANPC) care i-a aplicat luna trecută o amendă de 70.000 de lei pentru practici comerciale incorecte față de consumatori, în scopul majorării prețurilor abonamentelor. Mai mult, la începutul acestei luni, președintele ANPC a dispus prin ordin ca operatorul să nu efectueze anunțata creștere a prețurilor începând din 6 mai, decizie executorie până la soluționarea definitivă în instanță.

Cresteri de preturi la VodafoneFoto: Hotnews

Vodafone a deschis acțiunea în instanță, luni, 13 mai, la Judecătoria Sectorului 2 din București.

ANPC a anunțat în data de 25 aprilie că a amendat cu 70.000 de lei 'un operator de telefonie mobilă' pentru ”practici incorecte față de consumatori” care au ca scop creșterea prețului abonamentelor. Autoritatea nu a prezentat numele operatorului, dar surse din industrie au precizat pentru HotNews.ro că este vorba de Vodafone.

Ulterior, în data de 4 mai, ANPC a anunțat că a dispus prin Ordin al Președintelui ca începând cu data de 2 mai 2019 operatorul de telefonie mobilă amendat în urmă cu doar câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte față de consumatori.

Operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiție, dar prevederile Ordinului sunt executorii până la soluționarea definitivă în instanță, se menționa în comunicatul de presă.

Amintim că toți marii operatori de comunicații au anunțat majorarea prețurilor începând din luna martie, fapt pentru care senatorul ALDE, Daniel Zamfir, i-a invitat în Parlament pe oficialii companiilor pentru a da explicații.

  • RCS&RDS, Telekom, UPC și Vodafone au comunicat până acum creșterea unor prețuri

DIGI/RCS&RDS a fost primul operator care a crescut prețurile în România și Ungaria, începând din data de 1 martie 2019. Ulterior, grupul de firme Telekom (fostele Romtelecom și Cosmote) a anunțat că va crește prețurile începând din 15 aprilie 2019. La începutul acestei luni, și UPC și Vodafone și-au notificat unii abonați în privința creșterilor de prețuri care se vor face începând cu luna mai 2019.

Întrebați de HotNews.ro dacă și ei au majorat au majorat sau intenționează să majoreze prețurile, oficialii Orange România au precizat vineri, 12 aprilie, următoarele:

  • “Abonamentele și serviciile existente nu au suferit modificări de preț, iar utilizatorii acestora se bucură în continuare de aceleaşi tarife şi beneficii, conform tipului de abonament pe care îl dețin. Ca atare, Orange nu a transmis clienților săi informări despre majorări ale tarifelor. Noul portofoliu de abonamente include beneficii suplimentare, care răspund mai bine cerinţelor şi nevoilor exprimate de către consumatori.”

Totuși, ZF scrie că "Orange nu a majorat tarifele pentru clienţii existenţi, ci şi-a relansat oferta comercială de abonamente, cu noi planuri tarifare care sunt mai scumpe de această dată „fix cu 1 euro”, însă doar pentru clienţii noi."

Deși marii operatorii de comunicații au anunțat anterior că suprataxarea sectorului de telecomunicații prin controversata OUG 114/2018 va avea consecințe negative pe termen scurt şi lung asupra economiei României şi asupra consumatorilor, niciunul nu a comunicat public că majorările de prețuri anunțate în ultima vreme ar fi o consecință a așa numitei Ordonanțe a lăcomiei, care a introdus perceperea unui tarif fix de 3% din cifra anuală de afaceri, dar și noi amenzi pentru acest sector.

Operatorii telecom au transmis autorităților încă din luna ianuarie a acestui an documente de poziție în care au semnalat efectele negative pe care le-ar avea OUG 114 asupra sectorului și utilizatorilor de comunicații.