Utilizatorii de terminale Huawei din România sunt vizați în prezent de o falsă campanie promoțională (SCAM), avertizează joi, pe Facebook, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO). Utilizatorii sunt înșelați că ar fi fost selectați să primească 'un iPhone Xs in valoare de la 5,399 lei' și li se cere să-și dea date personale.

Scam care vizeaza clientii HuaweiFoto: CERT-RO

Avertismentul CERT-RO postat joi pe Facebook:

Un nou #scam vizează clienții Huawei Mobile!

- Evitați furnizarea de date personale sau financiare online, pentru anumite premii, vouchere sau reduceri, în special dacă acel concurs sau acea promoție nu este făcută publică pe canalele oficiale ale companiei (site oficial, conturi de social media recunoscute).

- Așa cum se poate observa din capturile furnizate de unul dintre urmăritorii noștri de pe social media, site-ul de pe care se propagă acest 'concurs' nu este cel oficial.

- Textul este într-o limbă română precară, fără diacritice, cel mai probabil o traducere a textului dintr-o altă limbă, efectuată cu o soluție de traducere automată online.

- Desigur, atacatorii subliniază totodată faptul că timpul de răspuns este limitat, pentru a nu lăsa răgaz utilizatorului să analizeze în amănunt detaliile 'concursului'.

- Mulțumim urmăritorilor noștri de pe conturile social media ale CERT-RO pentru incidentele raportate! Informațiile furnizate de voi ne ajută la alertarea în timp util a celorlalți utilizatori!