​"Discuții de tatonare privind vânzarea operațiunilor fixe și mobile ale Telekom România au avut loc în acest an, dar nu există la acest moment o decizie, care să fi fost comunicată autorităților statului român, acționarul minoritar", au declarat vineri pentru HotNews.ro mai multe surse guvernamentale. Grupul elen OTE (controlat de nemții de la DT) spune că 'nu comentează pe marginea speculațiilor', în timp ce ministrul Comunicațiilor transmite că OTE/DT analizează încă din 2016 investițiile din diverse piețe din Europa, inclusiv România, proces care nu ar avea legătură cu efectele Ordonanței lăcomiei.

Deutsche Telekom logoFoto: Deutsche Telekom

În urmă cu două zile, G4Media.ro a scris, citând 'surse din piața telecom', că grupul german Deutsche Telekom ar lua în calcul plecarea din România după 'ordonanța lăcomiei', controversata Ordonanță de Urgență 114/2018 care a impus o taxă anuală de 3% pe cifra de afaceri din telecom.

Contactat de HotNews.ro pentru a verifica această informație, ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a spus scurt 'Nu', apoi a revenit cu un mesaj mai lung, pe contul său de Facebook, în care amintește că OTE/DT își analizează eficiența investițiilor sale în diversele piețe pe care operează în Europa, proces început și în România (și cunoscut în spațiul public) încă din 2016, și că acest proces nu ar avea nicio legătură cu OUG 114.

  • "Acest proces ține de multiple criterii de oportunitate economică și nu are legatură cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 (prevederi care nu produc astăzi efecte în piața telecom din România).
  • În concluzie, în orice circumstanțe decizionale ale acționarului majoritar, politica statului român, prin MCSI, este de a-și consolida și maximiza beneficiile, existând o coordonare continuă cu acționarul majoritar", a scris miercuri, 22 mai, pe Facebook ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu.

Tot miercuri, 22 mai, alte două publicații, GSP și Economica.net, au scris, citând tot surse din piață, că DT s-ar afla în negocieri pentru vânzarea business-urilor din România cu Orange România, RCS&RDS şi Spas Roussev, reprezentantul bulgar al unui fond de investiţii rusesc, care a cumpărat deja acţiunile Telekom din Albania.

Contactați de HotNews.ro, oficialii Orange și ai DIGI/RCS&RDS nu au dorit să comenteze aceste informații, iar oficialii OTE au precizat că "nu comentează pe marginea speculațiilor". Oficialii Deutsche Telekom nu au oferit încă o reacție.

De ce se înmulțesc zvonurile legate de posibila vânzare a Telekom România: Pierderi continue de venituri, clienți și angajați în ultimii ani

Cele mai recente zvonuri privind vânzarea operațiunilor Telekom România au apărut în luna ianuarie din acest an, când omul de afaceri bulgar Spas Rusev a declarat pentru publicația bulgară Capital.bg că achiziția Telekom Albania ar fi prima etapă a tentativei sale de consolidare a pieței telecomunicațiilor în Balcani. Acesta a mai declarat că negociază cu Deutsche Telekom pentru preluarea companiei din România, urmând apoi Macedonia.

  • Contactați la acel moment de HotNews.ro, oficialii grupului elen OTE au negat că ar fi intrat în negocieri pentru vânzarea Telekom România, iar cei ai Deutsche Telekom au transmis că nu comentează astfel de speculații media.

În februarie 2017, Ministerul Comunicațiilor a ieșit chiar cu o reacție publică după ce în media apăruseră de asemenea zvonuri pe acest subiect:

  • "Politica Guvernului României în ceea ce privește companiile în care statul este acționar este aceea de a proteja portofoliul statului român și interesele cetățenilor, astfel încât companiile să fie profitabile. În acest sens, CEO-ul Telekom a dezvoltat un plan de afaceri pe termen mediu pentru stabilizarea companiei, pe care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale îl susține, prin reprezentanții săi în consiliul de administrație, alături de ceilalți acționari ai companiei. Planul de afaceri nu conține nicio referire la vanzarea de active ale Telekom România.", comunica Ministerul Comunicațiilor în februarie 2017.

O posibilă explicație pentru apariția continuă a acestor zvonuri o reprezintă continua scădere a afacerilor Telekom în România, împreună cu reducerea numărului de clienți și de angajați.

Grupul Telekom România (fostele Romtelecom și Cosmote), la care statul este acționar minoritar, a raportat venituri în valoare de 216,6 milioane de euro în primele trei luni din acest an, în scădere cu 4,4% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele grupului elen OTE, acționarul majoritar. Telekom a continuat să piardă abonați la serviciile de internet, TV și telefonie mobilă, singura creștere fiind pe segmentul de telefonie fixă, datorită creşterii semnificative a bazei de clienţi pentru servicii integrate fix-mobil.

Acționariatul firmelor din grupul Telekom România

Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) este detinuta de grupul elen OTE (54,01% din actiuni) si de statul roman (45,99% din actiuni). Actionarul majoritar al OTE este grupul german Deutsche Telekom, care detine 40% din actiunile grupului elen.

Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote) este detinuta de Cosmote Mobile Communications (69,99999874% din actiuni), Telekom Romania Communications (30%) si actionari persoane fizice (0,00000126%).