​​CERT-RO a avertizat miercuri că "a identificat o creștere semnificativă a atacurilor cu aplicații malițioase de tip ransomware la nivel național în ultima perioadă, observându-se că, pe lângă utilizatorii casnici, atacatorii și-au îndreptat atenția în special către instituții din domeniul sănătății, numărul entităților afectate fiind în creștere." Amintim că luna trecută, un spital din județul Alba nu a mai avut acces la date din sistemul informatic, în urma unui atac similar.

Atac ransomwareFoto: CERT-RO
  • Ransomware-ul este un software malițios care blochează accesul la fișierele stocate într-un sistem informatic, solicitând plata unei sume de bani în schimbul redobândirii accesului la acestea.

Alerta CERT-RO

Alerta CERT-RO

Foto: CERT-RO

În alerta publicată miercuri, CERT-RO (Centrul național de răspuns la incidente de securitate cibernetică) spune doar că numărul entităților din domeniul sănătății afectate de aplicații de tip ransomware este în creștere, fără a oferi alte detalii.

În comunicatul de presă, CERT-RO mai atrage atenția, atât utilizatorilor cât și personalului care se ocupa de serviciile IT, asupra următoarelor măsuri imediate ce pot fi luate pentru a preveni infectarea cu aceste tipuri de aplicații malițioase:

  • nu deschideți fișierele primite prin e-mail decât în situația în care cunoașteți expeditorul iar în cazul unei suspiciuni adresați-vă personalului de specialitate
  • evitați accesarea ”ofertelor ” irezistibile din mediul online, indiferent de forma prin care le primiți (email, whatsapp, messanger, facebook etc.)
  • asigurați-vă că aveți un backup al fișierelor pe un dispozitiv care nu este conectat la rețea
  • asigurați-vă că dispozitivele pe care le utilizați atunci când navigați online sunt updatate și au instalate soluții de securitate (firewall, antivirus, antimalware etc.)
  • apelați numărul unic 1911 pentru raportarea acestor incidente
  • accesați ghidurile puse la dispozție pe site-ul CERT-RO

Luna trecută, Cătălin Aramă, directorul general al CERT-RO a declarat pentru HotNews.ro că "reprezentanții unui spital din județul Alba au sunat la 1911 și au semnalat că se confruntă cu atac cibernetic de tip ransomware.

  • "Specialiștii CERT-RO asigură în prezent consultanță pentru rezolvarea incidentului de securitate cibernetică. Este un atac de tip ransomware. Practic nu mai pot fi accesate datele care au fost criptate de atacatori, dar nu vă pot oferi mai multe detalii.", a precizat, în data de 8 mai, pentru HotNews.ro Cătălin Aramă, directorul general al CERT-RO.

Pentru detalii citește: Atac cibernetic semnalat la numărul unic 1911: Un spital din județul Alba nu mai are acces la date din sistemul informatic