Telekom Romania a anunțat joi că va restructura 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi în prezent la nivelul grupului de firme - fostele Romtelecom și Cosmote. Măsura este parte a programului de transformare inițiat în urmă cu 2 ani pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operaţional, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii cu clienții săi, prin digitalizare şi simplificare.

Concedieri la TelekomFoto: Telekom Romania
  • "În urmă cu doi ani, Telekom Romania a inițiat un program de transformare pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operaţional, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii cu clienții săi, prin digitalizare şi simplificare. Pe lângă iniţiativele de business, ca parte a acestui program, Telekom Romania anunţă intenţia de a restructura 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi în prezent la nivelul grupului de companii - 438 de poziţii din cadrul Telekom Romania Communications S.A., respectiv 254 de poziţii din cadrul Telekom Romania Mobile Communications S.A..
  • Continuarea procesului de transformare asigură creşterea pe termen lung a grupului de companii, în contextul dezvoltării rapide a tehnologiei, al unei pieţe puternic concurenţiale, precum şi al schimbărilor globale la nivelul modelelor de afaceri, care afectează îndeosebi companiile de tehnologie.
  • Poziţiile care urmează să fie restructurate vor fi decise pe baza obiectivelor de business ale companiei, în linie cu strategia de simplificare şi digitalizare. În cadrul procesului de restructurare, Telekom Romania va aplica măsurile de protecţie socială, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Evaluarea performanţei va fi utilizată ca criteriu în departajarea angajaţilor care ocupă poziţii similare.", se arată în comunicatul Telekom România.

Anunțul vine în contextul intețirii zvonurilor privind o posibilă vânzare a operațiunilor Telekom România.

Omul de afaceri bulgar Spass Roussev ar pregăti o ofertă angajantă pentru achiziționarea Telekom România de la grupul elen OTE, potrivit declarațiilor făcute de acesta într-o convorbire telefonică cu Bloomberg, informa luna trecută publicația elenă Capital.gr.

Surse guvernamentale au declarat în luna mai pentru HotNews.ro că 'discuții de tatonare privind vânzarea operațiunilor fixe și mobile ale Telekom România au avut loc în acest an, dar nu există la acest moment o decizie, care să fi fost comunicată autorităților statului român, acționarul minoritar".

Surse apropiate discuţiilor au declarat recent pentru News.ro că Spas Rusev este favorit să preia divizia de mobil a Telekom România, în condiţiile în care patru competitori sunt interesaţi de o eventuală preluare a operatorului român de telecomunicaţii sau a unei părţi din afacere. Ceilalţi trei competitori ar fi RCS&RDS, companie controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari, grupul francez Orange şi compania rusă ER-Telecom, printre cei mai mari 10 jucători din industria de telecomunicaţii din Rusia.

Primele zvonuri privind vânzarea operațiunilor Telekom România au apărut în luna ianuarie din acest an, când omul de afaceri bulgar Spas Rusev a declarat pentru publicația bulgară Capital.bg că achiziția Telekom Albania ar fi prima etapă a tentativei sale de consolidare a pieței telecomunicațiilor în Balcani. Acesta a mai declarat că negociază cu Deutsche Telekom pentru preluarea companiei din România, urmând apoi Macedonia.

  • Contactați la acel moment de HotNews.ro, oficialii grupului elen OTE au negat că ar fi intrat în negocieri pentru vânzarea Telekom România, iar cei ai Deutsche Telekom au transmis că nu comentează astfel de speculații media.

În februarie 2017, Ministerul Comunicațiilor a ieșit chiar cu o reacție publică după ce în media apăruseră de asemenea zvonuri pe acest subiect:

  • "Politica Guvernului României în ceea ce privește companiile în care statul este acționar este aceea de a proteja portofoliul statului român și interesele cetățenilor, astfel încât companiile să fie profitabile. În acest sens, CEO-ul Telekom a dezvoltat un plan de afaceri pe termen mediu pentru stabilizarea companiei, pe care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale îl susține, prin reprezentanții săi în consiliul de administrație, alături de ceilalți acționari ai companiei. Planul de afaceri nu conține nicio referire la vanzarea de active ale Telekom România.", comunica Ministerul Comunicațiilor în februarie 2017.

O posibilă explicație pentru apariția continuă a acestor zvonuri o reprezintă continua scădere a afacerilor Telekom în România, împreună cu reducerea numărului de clienți și de angajați.

Grupul Telekom România (fostele Romtelecom și Cosmote), la care statul este acționar minoritar, a raportat venituri în valoare de 216,6 milioane de euro în primele trei luni din acest an, în scădere cu 4,4% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele grupului elen OTE, acționarul majoritar. Telekom a continuat să piardă abonați la serviciile de internet, TV și telefonie mobilă, singura creștere fiind pe segmentul de telefonie fixă, datorită creşterii semnificative a bazei de clienţi pentru servicii integrate fix-mobil.

Acționariatul firmelor din grupul Telekom România

Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) este detinuta de grupul elen OTE (54,01% din actiuni) si de statul roman (45,99% din actiuni). Acționarul principal al OTE este grupul german Deutsche Telekom, care deține 40% din acțiunile grupului elen.

Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote) este deținută de Cosmote Mobile Communications (69,99999874% din acțiuni), Telekom Romania Communications (30%) și acționari persoane fizice (0,00000126%).