În Monitorul Oficial de sâmbătă a fost publicată o decizie a premierului Viorica Dăncilă prin care se înființează Comitetul interministerial privind sistemul apelurilor de urgență 112. Acesta va fi condus de Raed Arafat, care va avea funcția de președinte.

Decizie 112Foto: Monitorul Oficial

Potrivit documentului, Comitetul are ca obiectiv analiza modului de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112, precum și identificarea soluțiilor pe termen scurt, mediu și lung în vederea îmbunătățirii preluării apelurilor de urgență 112, a localizării apelantului și a dispecerizării.

Secretariatul Comitetului este asigurat de Ministerul Afacerilor Interne.

Componența:

Raed Arafat – președinte

Daniel Savu, secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor - membru

Dan Iamandi, inspector general al IGSU din cadrul MAI – membru

Marian Murguleț, secretar de stat pentru tehnologia informației în cadrul Secretariatului General al Guvernului – membru

Secretariatul Comitetului:

Locotenent-colonel Cristian Bărbulescu – MAI

Locotenent-colonel Ionuț Laurențiu Amzu – MAI

Invitați permanenți la lucrările Comitetului:

General-locotenent inginer Sorinel Vasilca, directorul STS

Colonel Florin Feticu, director Direcția operare servicii din STS

Eduard Lovin, vicepreședinte ANRE

Premierul a anunțat sâmbătă că a decis înființarea unui grup de lucru interinstituțional condus de Raed Arafat, pentru elaborarea unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpului de răspuns în situații critice. Decizia a fost luată în urma unei ședințe, la care au participat, printre alţii, şeful STS, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ministrul Comunicaţiilor.

Citește mai multe aici: