Huawei Mate 30 este cel mai sofisticat telefon lansat de companie, dar și primul care nu are preinstalate aplicațiile Google, ceea ce îi creează un uriaș handicap. Surse de la Huawei, citate de Forbes, spun că este însă ușor ca userii să instaleze aplicațiile, iar pe internet au apărut tutoriale în care oamenilor li se arată ce pași trebuie să parcurgă pe un site chinez. Trebuie spus însă că nu foarte mulți vor avea răbdarea să instaleze aplicații care se găsesc preinstalate pe toate celelalte telefoane cu Android.

Lansarea Huawei Mate 30 ProFoto: Huawei

Mate 30 și Mate 30 Pro au fost lăudate pentru camerele video, pentru baterie, pentru numeroasele tehnologii puse pe ele.

Din cauza sancțiunilor impuse de SUA, Mate 30 nu are suita de aplicații Google și acest lucru va afecta cu siguranță vânzările. Asta pentru că vorbim de telefoane scumpe de la care oamenii așteaptă foarte mult și pe care este de neconceput să nu se găsească aplicațiile cu care suntem obișnuiți de un deceniu, cum ar fi Gmail, Maps, YouTube sau Google Play.

Forbes citează o sursă din Huawei care spune că în câteva minute poate fi instalat, pe căi ocolite ce-i drept, magazinul Google Play și apoi din el pot fi descărcate celelalte aplicații Google.

O demonstrație a celor de la 9to5Google implică deschiderea browser-ului web de pe telefoane și intrarea pe un site în chineză, https://www.lzplay.net/, de unde oamenii sunt ghidați cum să descarce ”Google Services Framework installer”. Apoi, userii sunt îndemnați să instaleze aplicația pe telefon.

Evident că, oficial, cei de la Huawei nu pot sfătui utilizatorii să instaleze aplicațiile în acest mod, fiindcă ar fi probleme legale.

Evident că, fiind o sursă neoficială de instalare, întregul procedeu este pe riscul utilizatorului și unele aplicații ar putea să nu funcționeze grozav. Cei de la 9to5Google spun că după instalare totul merge foarte bine.

Huawei Mate 30 are ecran de 6,6 inci, 128 GB stocare și baterie de 4.200 mAh. Prețurile pornesc de la 800 de euro. Mate 30 Pro are ecran de 6,5 inci, 8 GB RAM și baterie de 4.500 mAh. Prețul este de aproximativ 1.100 euro.