Stroe Dan, director în ANAF în perioada iulie 2011-februarie 2012, este urmărit penal de DNA pentru că ar fi pretins în acea perioadă de la trei oameni de afaceri peste 6,9 milioane de lei, pentru a facilita adjudecarea de către societățile celor trei oameni de afaceri a unor licitații IT, a anunțat vineri instituția. În același dosar mai este urmărit penal și Gabriel Marin, directorul general al Omnilogic.

Gabriel Marin, seful OmnilogicFoto: Hotnews

În completarea comunicatului dat joi, 26 septembrie, procurorii DNA au anunțat vineri că au dispus efectuarea urmăririi penale față de Stroe Dan, la data faptelor director al Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.

Anterior, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale a inculpatului Stroe Dan, în aceeași calitate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și instigare la spălare a banilor.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

  • "În perioada iulie 2011-februarie 2012, suspectul Stroe Dan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.922.790 lei (3.020.588 lei, 1.257.902 lei și 2.644.300 lei), reprezentând prețul influenței pe care acesta din urmă ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuții în procedura de achiziție, în vederea adjudecării, de către societățile celor trei persoane, a unor licitații având ca obiect achiziționarea de către instituția publică a unor produse software.
  • Banii respectivi (reprezentând 10% și 20% din valoarea contractelor) ar fi fost remiși funcționarului indirect, prin transfer bancar, în contul unor societăți indicate și controlate de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii.
  • Într-unul dintre cazuri, funcționarul public l-ar fi determinat pe administratorul uneia dintre societățile agreate să încheie contractele respective în scopul de a disimula originea ilicită a sumelor pretinse și primite."

Procurorii DNA mai susțin că "anterior, în cursul anului 2016, într-o altă cauză penală, Stroe Dan a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției, ce a fost admis de Tribunalul București care l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită."

  • Gabriel Marin, directorul general al Omnilogic: Mi s-a adus la cunoștință joi de către DNA că sunt suspect într-un dosar de corupție

Amintim că joi, 26 septembrie, DNA a dispus urmărirea penală împotriva unui om de afaceri, suspectat că ar fi dat unui funcționar de rang înalt din ANAF peste 3 milioane de lei pentru a câștiga o licitație privind achiziția unor produse software.

Gabriel Marin, directorul general al Omnilogic, a declarat vineri, 27 septembrie, pentru HotNews.ro că în urmă cu o zi a fost chemat la DNA unde i s-a adus la cunoștință că este suspect, în calitate de director general al Omnilogic, într-un caz de corupție. DNA a anunțat joi, 26 septembrie, că a dispus urmărirea penală împotriva unui om de afaceri sub acuzația că ar fi dat peste 3 milioane de lei unui funcționar de rang înalt din ANAF pentru a câștiga o licitație IT din anul 2012.

Gabriel Marin, șeful Omnilogic, este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru cumpărare de influență și evaziune fiscală săvârșită în formă continuată.

Ce susțin procurorii DNA:

„În perioada ianuarie-februarie 2012, suspectul ar fi remis unui funcționar public cu funcție de conducere din cadrul A.N.A.F. suma de 3.020.588 lei, reprezentând prețul influenței pe care acesta din urmă ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuții în procedura de achiziție, în vederea adjudecării, de către o societate a omului de afaceri, a unei licitații având ca obiect achiziționarea de către instituția publică a unor produse software”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit sursei citate, banii respectivi (reprezentând 20% din valoarea contractului) ar fi fost remiși funcționarului indirect, prin transfer bancar, în contul unei societăți indicată și controlată de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii.

Pentru a achita comisionul respectiv, suspectul ar fi asigurat înregistrarea în documentele de evidență contabilă a unor cheltuieli nereale în sumă totală 4.993.501 lei (echivalentul a 1.148.838,26 euro), modalitate prin care societatea sa s-ar fi sustras de la plata taxelor către bugetul de stat în valoare totală de 1.997.400 lei (echivalentul a 459.535 euro), reprezentând impozit pe profit și TVA dedusă nelegal, se arată în comunicatul DNA.

  • Omnilogic a pierdut definitiv, în această săptămâna, procesul în care acuza STS de nereguli la licitația de modernizare a sistemului 112

Firma Omnilogic a fost recent în atenția media în scandalul legat de licitația Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) pentru modernizarea sistemului 112, un contract de peste 184,7 milioane de lei.

La un an de la lansarea acestei licitații de către STS, contractul a ajuns pe masa Curții de Apel București, după mai multe contestații la CNSC și o plângere penală la DNA, depuse de asocierea de firme: Omnilogic (ofertant - lider de consorțiu), alături de Avaya Enterprise (ofertant), Beta 80 SpA (ofertant)și Starc4SYS (ofertant), a căror ofertă a fost respinsă.

STS, organizatorul licitației, și firmele declarate câștigătoare - Orange și francezii de la Atos Convergence Creators - au calitatea de intimați în acest dosar.

Marți, 26 septembrie, Curtea de Apel a respins definitiv acțiunea Omnilogic:

  • "Solutia pe scurt: Admite excepţia inadmisibilităţii motivului invocat de petentă la pct.4 lit.a al plângerii . Respinge acest motiv, ca inadmisibil. Admite excepţia lipsei de interes. Respinge plângerea, ca lipsită de interes. Admite cererea de intervenţie accesorie. Obligă petenta să plătească intzervenientului Orange 7500 lei cherltuieli de judecată onorariu de avocat redus. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei."

Modernizarea sistemului 112 va fi făcută de asocierea dintre firmele Orange România și Atos Convergence Creators, care au fost declarați câștigători ai licitației și cu care STS a anunțat luna trecută că au semnat contractul.

Contractul va fi implementat pe o perioadă de 24 de luni și va aduce beneficii directe în ceea ce privește salvarea vieții, protecția proprietății și a mediului prin:

- modernizarea la nivelul a 40 de județe a infrastructurii hardware și software a SNUAU, prin adoptarea unei arhitecturi care permite gestionarea mai eficientă a situațiilor de urgență și asimilarea cu adaptări minore a noilor standarde din domeniul comunicațiilor de urgență;

- reducerea timpului de așteptare până la preluarea apelurilor de urgență prin distribuirea inteligentă a apelurilor, evitându-se astfel congestiile în situații de creștere rapidă a numărului apelanților;

- intervenții mai rapide și mai eficiente la urgențe prin crearea de capabilități de recepționare a apelurilor de urgență și a informațiilor de localizare asociate, care prezintă un grad de acuratețe mai mare și care asigură localizarea mai precisă a apelanților aflați într-o situație de urgență;

- o colaborare mai eficientă între instituțiile publice care coordonează și gestionează activitățile de intervenție în caz de urgență, prin crearea unui tablou operațional comun, cu detalii relevante pentru luarea deciziilor;

- posibilitatea recepționării și atașării de date suplimentare pe durata apelului de urgență precum transmisii video și de imagini de la locul evenimentului, pentru fundamentarea deciziei de intervenție;

- extinderea accesibilității serviciului de urgență pentru persoane cu dizabilități de auz și/sau vorbire, în acord cu cele mai noi cerințe la nivel european;

- asigurarea funcționării facilităților actuale (eCall, SMS 113 etc.)