​​Incidentul care a avut loc marți în rețeaua Orange, cel mai mare operator local de comunicații mobile, a avut un impact la nivel național o parte din clienți fiind în imposibilitatea de a primi apeluri sau de a accesa rețeaua de date și voce mobilă, au precizat pentru HotNews.ro oficialii arbitrului telecom (ANCOM). Orange a transmis autorității o notificare inițială cu privire la acest incident, obligație legală pe care o au toți operatorii de rețele telecom când apar incidente care afectează un număr mai mare de 5.000 de conexiuni, timp de cel puţin 60 de minute.

Probleme in reteaua OrangeFoto: Orange Romania

Incidentul care a avut loc marți în rețeaua Orange România a fost unul destul de serios, oamenii acuzând pe Facebook probleme de utilizare a serviciilor în mai multe orașe.Compania a anunțat public că întâmpină probleme, iar după ceva timp a anunțat că serviciile au început să funcționeze în parametrii normali, fără prea multe detalii.

  • Cât de grav a fost incidentul din rețeaua Orange?

Niciun operator de comunicații nu este lipsit de incidente de rețea, dar cele care au un impact semnificativ, adică acele incidente care afectează un număr mai mare de 5.000 de conexiuni, timp de cel puţin 60 de minute, trebuie raportate către autoritatea de reglementare în comunicații.

La solicitarea HotNews.ro, reprezentanții ANCOM au precizat joi, 16 ianuarie, că "Orange Romania a transmis o notificare inițială cu privire la acest incident, care cuprinde informații preliminare."

  • Ce servicii nu au putut fi accesate, în ce orașe și pentru cât timp?

"În cadrul incidentului au fost afectate serviciile de telefonie mobilă, SMS și transmisiuni de date mobile. Impactul a fost la nivel național, o parte din clienții Orange fiind în imposibilitatea de a primi apeluri sau de a accesa rețeaua de date și voce mobilă. Conform informațiilor preliminare furnizate de Orange, congestia pe rețeaua de semnalizare a fost rezolvată în 98 de minute, serviciile fiind restabilite complet în aceeași zi.", au declarat oficialii ANCOM.

  • Care au fost cauzele acestui incident și ce măsuri ar putea fi luate în perioada următoare?

"Incidentul pare să fi fost generat de o eroare de funcționare la nivelul unor echipamente centrale ale rețelei. Urmează să fie derulată o investigație și de către furnizorul de echipament.

În perioada imediată producerii unui incident, furnizorul își concentrează resursele disponibile pentru soluționarea problemelor apărute, implementarea unor soluții de restabilire a funcționării normale a rețelei și ulterior se realizează o analiză privind cauzele și soluțiile de rezolvare ale incidentului. Conform Deciziei 512/2013, furnizorul va transmite o notificare finală în termen de două săptămâni de la detectarea incidentului care va conține mai multe detalii. Informațiile care vor fi transmise în cadrul acesteia vor fi analizate, urmând să fie luată o decizie privind aplicarea unor măsuri, dacă acestea se impun.", au mai spus reprezentanții autorității.

  • Telekom România Mobile (fostul Cosmote) a fost amendată cu 1,1 milioane de lei în 2018 pentru nereguli privind indisponibilitatea rețelei

În astfel de cazuri, după analiza tuturor informațiilor, autoritatea poate impune și amenzi.

Amintim că în primăvara anului 2018, Telekom Mobile (fostul Cosmote) a fost amendată cu 1,1 milioane lei de arbitrul telecom (ANCOM) pentru un astfel de incident care a afectat furnizarea serviciilor către clienți. Potrivit obligațiilor din licența de operare, Telekom nu avea voie să depășească 35 de minute de indisponibilitate a retelei, însă căderea, care a fost aproape la nivel național și a afectat toate serviciile - voce, date și SMS, a durat aproape 3 ore, potrivit surselor HotNews.ro.

Compania a primit de fapt două amenzi, care cumulate au valoarea de 1,1 milioane lei, una pentru ca nu a asigurat disponibilitatea rețelei si alta pentru ca nu a păstrat log-urile de rețea (date de trafic si pe voce, sms si date). La scurt timp, ANCOM a dat comunicat oficial pe această temă, confirmând informațiile prezentate în premieră de HotNews.ro.