RCS&RDS, cel mai mare furnizor local de servicii TV și internet fix, a reușit să atragă 850 de milioane de euro de pe piața internațională de capital, în urma emisiunii de obligațiuni din data de 27 ianuarie 2020, a anunțat joi grupul DIGI Communications, controlat de miliardarul orădean Zoltan Teszari.

Serghei Bulgac, seful DIGIFoto: AGERPRES

"Societatea dorește să își informeze acționarii și investitorii că la data de 29 ianuarie 2020, RCS&RDS a determinat cu succes prețul ofertei de (i) obligațiuni senioare garantate în valoare de 450 milioane Euro cu o rată a dobânzii de 2,5% pe an și cu scadența în 2025 și (ii) obligațiuni senioare garantate în valoare de 400 milioane Euro cu o rată a dobânzii de 3,25% pe an și cu scadența în 2028.", a anunțat pe bursă grupul DIGI.

Este anticipat că decontarea obligațiunilor să aibă loc la data de 5 februarie 2020.

"Veniturile brute rezultate ca urmare a desfășurării Ofertei vor fi utilizate (o asemenea utilizare, împreună cu Oferta, fiind denumită în continuare „Refinanțarea”):

  • - (a) pentru replata anticipată a sumei aferente principalului Obligațiunilor 2023, în sumă de 550 milioane Euro și pentru plata sumei de 22,3 milioane euro reprezentând prima de replată anticipată și dobânda acumulată, dar neplătită, către deținătorii Obligațiunilor 2023;
  • - (b) pentru rambursarea anticipată și/sau rambursarea unei sume de aproximativ 88,9 milioane Euro (calculată la cursul de schimb RON/Euro afișat de Banca Națională a României pentru data de 23 ianuarie 2020), reprezentând principalul aferent contractului de facilitate de credit contractat de Grup la data de 7 octombrie 2016 (astfel cum a fost modificat la data de 16 octombrie 2017 și la data de 5 iunie 2019), încheiat, printre alții, între RCS&RDS, în calitate de împrumutat, și BRD-Groupe Société Générale S.A., Citibank, N.A., London Branch, ING Bank N.V. și UniCredit Bank S.A., în calitate de aranjori principali;
  • - (c) pentru rambursarea anticipată a unei sume de aproximativ 73,4 milioane Euro (calculată la cursul de schimb RON/Euro afișat de Banca Națională a României și/sau la cursul de schimb HUF/Euro afișat de Banca Centrală a Ungariei pentru data de 23 ianuarie 2020, după caz), reprezentând principalul aferent contractului de facilitate de credit contractat de Grup la data de 1 februarie 2018 (astfel cum a fost modificat la data de 9 martie 2018), încheiat între RCS&RDS și DIGI Ungaria, în calitate de împrumutați, Societatea, în calitate de garant, Citibank N.A., London Branch și ING Bank N.V., în calitate de aranjori principali mandatați, ING Bank N.V., în calitate de agent al facilității de credit, precum și alte instituții financiare, în calitate de creditori;
  • - (d) pentru plata de costuri, cheltuieli și taxe/comisioane în legătură cu Refinanțarea."

Potrivit datelor oficiale anunțate de arbitrul telecom (ANCOM), RCS&RDS era lider detașat la numărul de abonați la internet fix și TV, cu o cotă de piață de peste 50% în prima jumătate a anului trecut, însă la veniturile obținute din toate serviciile furnizate (internet, TV, telefonie fixă și mobilă) conduc Orange (26%), grupul Telekom - fostele Romtelecom și Cosmote (24%) și Vodafone (21%). Veniturile totale din servicii de comunicații au fost de 8,1 miliarde de lei în perioada menționată.