Aproape jumătate dintre cele 11,3 milioane de telefoane date de români anul trecut la numărul unic de urgență au fost non urgențe sau false. Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al STS, a precizat marți, pentru RFI, că cele mai multe apeluri non urgente sunt făcute din buzunar din cauză că oamenii uită să își blocheze telefonul.

Oficialii STSFoto: Hotnews

Numărul apelurilor false la 112 rămâne ridicat, potrivit datelor publicate de STS de Ziua Europeană a Numărului de Urgență. Sunt 16 ani de când acesta a fost implementat în România.

Astfel, aproape jumătate dintre cele 11,3 milioane de telefoane date de români anul trecut la numărul unic de urgență au fost non urgențe sau false. Amenzile însă au crescut, iar un apel fals te poate costa până la 5.000 de RON.

"E important să fim responsabili când apelam 112 și să o facem atunci când e o urgență", a declarat Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al STS. Apelarea responsabilă poate salva o viață, mai spune el.

În cazul în care sunăm din greșeală la 112 nu trebuie să închidem, ci să rămânem pe fir și sa spunem că am apelat din greșeală. Se câștiga astfel mult timp care poate fi folosit de operatori în caz de urgență.

Într-un comunicat de presă, transmis marți de STS, se arată că în 2019 operatorii Serviciului au preluat 11.301.881 de apeluri, mai puține cu 1.433.955 față de anul precedent. Apelurile de urgență au reprezentat 51,90% din numărul total al apelurilor recepționate, în timp ce diferența de 48,10% reprezintă, în principal, apeluri efectuate din greșeală, solicitări de informații diverse, farse și apeluri injurioase.

Apelurile au fost transferate către agențiile de intervenție după cum urmează: Ambulanță 55,4%, Poliție 22,9%, ISU-SMURD 16,9%, Jandarmi 4,1% și alte agenții 0,4%. În 2019, cele mai multe apeluri la 112 s-au înregistrat în jurul orei 19:00, iar cele mai puține în jurul orei 4:00. În condiții normale de lucru, operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 12 august 2019 - 37.617, iar dintre acestea 21.070 au reprezentat urgențe (56,01%).

În calitate de administrator al SNUAU, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) în prezent implementează Tehnologia AML (Advanced Mobile Location) cu ajutorul căreia informațiile de localizare din telefon sunt preluate, în mod automat, și sunt transmise către Serviciul de urgenţă 112. În acest moment, tehnologia este testată în zona București-Ilfov, urmând ca, în perioada următoare, să fie operaționalizată la nivel național. Principalul avantaj al tehnologiei AML îl constituie furnizarea unor informații de localizare cu o acuratețe ridicată, de ordinul metrilor/zecilor de metri.