Efectele pandemiei COVID-19 în rețeaua Orange România: Consumul de internet a crescut cu 39%, acoperirea 5G a fost extinsă, dar veniturile companiei au scăzut

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Joi, 30 aprilie 2020, 10:57 Economie | Telecom


Liudmila Climoc
Foto: AGERPRES
Orange România a anunțat joi că în primul trimestru din acest an a înregistrat o cifră de afaceri de 256,4 milioane de euro, în scădere cu 2,9% față de perioada similară a anului trecut, 'pe fondul vânzărilor moderate de echipamente, scădere mai pronunțată în luna martie, în contextul crizei generate de epidemia COVID-19'. Pe de altă parte, consumul de date mobile a crescut cu 39%, iar rețeaua 5G a fost extinsă în Brașov și Poiana Brașov, pe lângă alte 5 orașe unde era deja prezentă.

  • “În primul trimestru al anului 2020 am fost martorii unor schimbări majore, ca urmare a presiunilor socio-economice generate de COVID-19. Este un context fără precedent, în care conectivitatea își dovedește rolul indispensabil. Eforturile de a garanta conectivitate neîntreruptă au fost dublate de inițiativele demarate pentru a sprijini comunitatea în aceste momente dificile, de la dotarea spitalelor cu aparatură medicală și conectivitate, până la susținerea continuării procesului educațional prin oferirea de alternative digitale.", a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România.

La 31 martie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.768.700 de utilizatori (n.a SIM-uri valabile), în creștere cu 1% comparativ cu finalul T1 2019.

Serviciile fixe au continuat evoluția pozitivă din trimestrele anterioare. Astfel, la finalul lunii martie, serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra peste 538.000 clienți, în creștere cu 4% faţă de T1 2019, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 362.900 de clienți, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă din 2019.

Acoperirea rețelelor 4G și 5G a fost extinsă

Compania a comunicat că a continuat investițiile în infrastructură, oferind de la începutul anului 2020 acces la conectivitate 4G+ în 443 de noi localități și orașe, pentru un număr de peste 170.000 de locuitori. Astfel, la finalul lunii martie, 53.86% din populația țării avea acces la viteze 4G+.

Prezența 4G a fost și ea extinsă, astfel încât, la finalul primului trimestru al anului, aceasta acoperea 98.63% din populația țării și 100% din cea urbană. Apetitul clienților pentru date mobile a generat o creștere de 39% a consumului în T1 2020 comparativ cu T1 2019.

În luna ianuarie, compania a extins reţeaua 5G în două noi locaţii din ţară: Braşov şi Poiana Braşov. Cele două noi locaţii completează reţeaua 5G lansată în noiembrie 2019 şi se adaugă celor cinci oraşe în care aceasta era deja disponibilă: București, Cluj-Napoca, Iași, Otopeni și Voluntari.

De asemenea, în primul trimestru al acestui an a fost extinsă și reţeaua proprie de fibră optică. La 31 martie 2020, rețeaua Orange de fibră optică era disponibilă la nivel național, în peste 50 de localități, din județele Arad, Bacău, Brașov, Cluj, Iași, Neamț, Timiș, precum și în anumite zone din București.

Servicii către companii: +21%

Pe segmentul B2B, în primul trimestru al anului 2020 a fost înregistrată o creștere de 21% a cererii pentru soluții ITC, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În mod particular, cererea de servicii din partea companiilor mici și mijlocii a avut o evoluție semnificativă, de +150 % față de T1 2019. O atenție sporită a fost acordată soluțiilor de securitate cibernetică, acestea fiind în creștere cu 70% față de primul trimestru al anului trecut.

Servicii financiare mobileȘ peste 200.000 de clienți Orange Money

În luna februarie a acestui an, Orange Money a lansat opțiunea de transferuri valutare în aplicația mobilă. Astfel, utilizatorii Orange Money pot face transfer în 18 valute direct din contul de lei, către o persoană fizică sau juridică, în România sau în străinătate. Transferurile au comision 0 și sunt realizate la un curs valutar avantajos, iar pentru suport, clienții beneficiază de asistență locală 24/7 în limba română.

Ca urmare a dezvoltărilor aduse serviciului Orange Money, numărul de utilizatori a înregistrat o creștere de 50% în T1 2020 comparativ cu T1 2019, depășind 200.000 clienți la 31 martie 2020. Totodată, în primul trimestru din 2020, numărul tranzacțiilor a crescut de 9 ori, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2583 vizualizari

  • +1 (5 voturi)    
    ... (Joi, 30 aprilie 2020, 11:20)

    ak33 [utilizator]

    Saracii de ei, mai ca imi vine sa vars o lacrima ca le a scazut profitul


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by