​Orange România a realizat o cifră de afaceri de 273,1 milioane euro în trimestrul trei din acest an, în scădere cu 2,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul vânzărilor moderate înregistrate în contextul crizei COVID-19, scădere pronunțată mai ales în ceea ce privește vânzările de echipamente, a anunțat joi compania. La 30 septembrie 2020, Orange furniza servicii mobile, fixe și TV pentru 10.613.176 de utilizatori, menținându-se la nivelul din același trimestru al anului trecut.

Liudmila ClimocFoto: AGERPRES

“Deși traversăm o perioadă de criză, cu multiple incertitudini, în al treilea trimestru al acestui an vedem o ușoară revenire a consumului. Comportamentele digitale nou formate în rândul clienților devin obișnuințe și sunt pe un trend ascendent. Orange Money a atins un nou prag de 1,3 milioane de tranzacții, semn că oamenii se îndreaptă din ce în ce mai mult spre aplicații mobile pentru servicii financiare. De asemenea, vedem o continuă creștere, de la începutul pandemiei, pe segmentul de business, în contextul în care companiile au nevoie de soluții diverse de IT&C.", a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra la finalul lunii septembrie 519.869 abonați, în ușoară scădere faţă de T3 2019, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 377.272 de utilizatori, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă din 2019.

Alte informații comunicate joi de operatorul de comunicații mobile:

  • - Dezvoltarea rețelei Orange a continuat și în perioada iulie – septembrie 2020, când 1.297 de noi localități au primit acces la conectivitate 4G+, pentru un număr de peste 845.000 de locuitori. Astfel, la finalul lunii septembrie, 63,84% din populația țării avea acces la viteze 4G+. Rețeaua 4G, la finalul celui de-al treilea trimestru, acoperea 98.99% din populația țării și 100% din cea urbană.
  • - În contextul crizei sanitare și a creșterii nevoii utilizatorilor de a fi conectați online, consumul de date mobile a avut o creștere de 37% în T3 2020 comparativ cu T3 2019. În condițiile creșterii traficului, experienţa superioară a clienţilor în reţeaua Orange a fost confirmată şi de raportul netograf.ro. Conform raportului, reţeaua Orange înregistrează cele mai mari viteze atât în cazul serviciilor de internet mobil, cât şi al celor de internet fix.
  • - În august 2020, Orange a anunțat acoperire 100% 5G pentru București, efort ce plasează capitala în topul oraşelor europene din punct de vedere al conectivităţii. În prezent, reţeaua Orange 5G este disponibilă în Bucureşti și în alte 14 orașe: Bragadiru, Brașov, Chitila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popești-Leordeni, Predeal, Timișoara și Voluntari.

Compania a mai precizat că în trimestrul 3 al acestui an a continuat extinderea reţelei proprii de fibră optică, disponibilă la nivel național în 178 localități.