Schimbare controversată la vârful SNR, girată de ministrul Teleman: Actualul director general va primi peste 230.000 de lei pentru că a fost înlocuit fără concurs de un liberal

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Joi, 20 mai 2021, 16:08 Economie | Telecom


Dragos Preda
Foto: Ministerul Comunicatiilor
Consiliul de Administrație al Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR) a decis joi înlocuirea lui Eugen Brad, un inginer cu vechime de peste 20 de ani în companie, cu Dragoș Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021 și vicepreședinte PNL Sector 1. Schimbarea s-a făcut în condiții amiabile, dar pentru că înlocuirea lui Brad nu s-a făcut printr-o competiție conform OUG 109/2011, acesta va primi peste 230.000 de lei în maxim 30 de zile, conform prevederilor din contractul de mandat al acestuia.

Eugen Brad, înlocuit politic de la conducerea SNR, deși firma a fost pe profit în ultimii 4 ani. Explicațiile președintelui CA al SNR

Contactat de HotNews.ro cu privire la motivele acestei schimbări, Marian Murguleț, președintele Consiliului de Administrație al SNR, a spus că i s-a mulțumit lui Eugen Brad pentru profitul înregistrat de SNR în ultimii 4 ani, dar că decizia Ministerului Digitalizării, condus de Ciprian Teleman (USR-PLUS) este de a se merge pe o nouă strategie cu un nou director general.

  • "În Consiliul de Administrație s-a votat astăzi (n.a 20 mai 2021) încetarea mandatului directorului general Eugen Brad și numirea provizorie în baza OUG 109/2011 pentru un mandat de 4 luni a lui Dragoș Preda, fostul secretar de stat de la Comunicații.
  • I-am mulțumit lui Eugen Brad pentru întreaga activitate depusă, pe ultimii 4 ani în mandatul său SNR a înregistrat profit, după ani cu pierderi semnificative. La nivelul SNR se lucrează acum la o nouă strategie pentru diversificarea numărului de clienți.", a declarat joi pentru HotNews.ro Marian Murguleț, președinte al CA de la SNR.

Întrebat de ce s-a făcut această schimbare dacă firma mergea bine, Murguleț a spus că decizia aparține Ministerului Digitalizării, care este condus de Ciprian Teleman (USR-PLUS).

  • "La nivelul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, care este autoritatea tutelară a SNR, s-a luat decizia de a avea o noua strategie la nivelul SNR, strategie care să fie impulsionată prin numirea unui nou director general.", a spus Murguleț.

Acesta a confirmat și informațiile HotNews.ro potrivit cărora Eugen Brad ar urma să primească 30 de salarii brute în următoarele 30 de zile. Motivul?

  • "Are un contract de mandat la numirea în funcție în 2017 în care se precizează că în situația în care părăsește poziția de director general mai devreme de implementarea managementului profesionist conform OUG 109/2011 are dreptul la aceste 30 de indemnizații brute în maxim 30 de zile. Procedura de selectie potrivit OUG 109/2011 a fost inițiată în octombrie 2020, dar din cauza schimbărilor guvernamentale (n.a este vorba de reorganizarea Ministerului Comunicațiilor) nu s-a finalizat la timp și va trebui reluată această procedură.", a declarat Marian Murguleț.

Întrebat dacă liberalul Dragoș Preda a participat la competiția inițiată anul trecut, Murguleț a spus că procedura nu s-a mai desfășurat.

Eugen Brad: Nu e o demitere, ci o încheiere a mandatului în condiții amiabile


Eugen Brad, director general SNR
Foto: Hotnews
Contactat de HotNews.ro, Eugen Brad a dat detalii despre condițiile plecării sale din companie.

"Nu este o demitere, ci o încheiere a mandatului în condiții amiabile. Voi preda ștafeta către domnul Dragoș Preda. Conform contractului de mandat din 2017, acesta expira odată cu numirea unui nou director general prin competiție conform OUG 109/2011. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, trebuie să primesc acum 30 de salarii brute lunare în maxim 30 de zile. Salariul meu brut este de 13.000 de lei/lună, iar cel net este de 7.700 de lei/lună.", a declarat pentru HotNews.ro Eugen Brad.

Întrebat de HotNews.ro dacă mai rămâne în SNR, acesta a spus că nu a luat o decizie, dar probabil că va pleca.

  • "Nu știu, asta rămane să mă gândesc. Probabil că nu. Nu am fost membru de partid în viața mea, nici măcar membru PCR. Sunt în SNR din 1997, am venit ca inginer aici. Am avut rezultate bune în mandat - în ultimii 4 ani am fost doar pe profit în condițiile în care veniturile de la TVR și Radio au scăzut, deoarece am retehnologizat rețelele.
  • Înainte de implementarea televiziunii digitale terestre suma încasată de SNR de la Televiziunea Publică, prin finanțare de la bugetul de stat, pentru activitatea de transmisie a posturilor publice de televiziune TVR era de circa 156 de milioane de lei. După implementarea televiziunii digitale terestre, în 31 decembrie 2020, suma încasată de la SRTV, prin finanțare de la bugetul de stat, pentru transmiterea posturilor publice TV va fi în 2021 de aproximativ 84 milioane de lei. Din punctul meu de vedere România a implementat mult prea târziu televiziunea digitală terestră.", a mai declarat pentru HotNews.ro Eugen Brad.

Eșecul televiziunii digitale terestre în România: SNR a dat peste 3,4 milioane de lei pe două licențe comerciale pe care în final nu le-a mai utilizat în mandatul lui Eugen Brad


Dincolo de deciziile greșite luate de guvernanți în privința tranziției la televiziunea digitală terstră din România, eșecul implementării de către SNR a televiziunii digitale terestre de datorează în parte și lui Eugen Brad, cel care a fost ani la rândul directorul tehnic al companiei și ulterior director general.

Un raport recent al Curții de Conturi arată că SNR a plătit în 2014 peste 3,4 milioane de lei pe două licențe comerciale multiplex UHF (n.a prin care ar fi urmat să fie transmise posturi TV comerciale), fără ca să utilizeze aceste licențe și, implicit, fără să realizeze venituri. Mai mult, "din documentele prezentate de entitate s-a constatat faptul că studiul tehnico-economic privind proiectul DVB-T2 cu implementarea licențelor a fost efectuat după momentul achiziției acestora", arată Curtea de Conturi.

Contactat de HotNews.ro în legătură cu informațiile din raportul Curții de Conturi, Bogdan Iana, vicepreședinte ANCOM a declarat că "cele două licențe comerciale au fost retrase la cererea SNR în 5 decembrie 2019. Motive? Nu aveau instalat niciun emițător, plăteau către ANCOM un tarif de spectru de 150.000 de euro pe an pentru fiecare din cele 2 MUX-uri comerciale și riscau o nouă amendă".

Potrivit vicepreședintelui ANCOM, 'obligațiile pentru SNR erau urmatoarele: 'pentru MUX-ul free to air trebuia acoperită 80% din populație. Pentru celelalte două MUX-uri (n.a comerciale) trebuiau instalate minim 36 de emițătoare pentru fiecare în parte. Pentru nerespectarea obligațiilor de acoperire, au fost amendați pe 14.03.2018 cu 15.000 de lei pentru MUX-ul free to air și cu câte 35.000 de lei pentru celelalte două. În total 85.000 de lei. Licențele pentru cele doua MUX-uri comerciale au fost retrase pe 05.12.2019. Retragerea a fost la cererea SNR. Nu aveau instalat niciun emițător pentru cele doua MUX-uri. Plăteau către ANCOM un tarif de spectru de 150.000 de euro pe an pentru fiecare din cele 2 MUX-uri comerciale și riscau o nouă amendă".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7290 vizualizari

  • +24 (28 voturi)    
    Lol (Joi, 20 mai 2021, 16:12)

    mitg [utilizator]

    Omul bine pregatit si-a luat banii si merge cu siguranta in mediul privat, iar noi ramanem cu un politruc care probabil va distruge compania.
    • +1 (11 voturi)    
      Pai da (Joi, 20 mai 2021, 17:04)

      Unforgiven [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Dar cine a votat scursurile care sunt la putere?

      Mai votam in continuare cu curul?
      • -3 (5 voturi)    
        Vot (Joi, 20 mai 2021, 17:47)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

        Da, pentru ca LGBT( PLUS) o cere!
  • +18 (18 voturi)    
    o intrebare (Joi, 20 mai 2021, 16:34)

    YamamotoIsoroku [utilizator]

    Bun, l-au inlocuit cu un politruc. Intrebarea este se mai organizeaza examenul pentru a angaja pe cineva competent sau..mai la vara ? :)
  • +8 (16 voturi)    
    mda (Joi, 20 mai 2021, 16:35)

    SoulSearcher [utilizator]

    PNL = PSD
    • +7 (11 voturi)    
      Hmmm (Joi, 20 mai 2021, 16:51)

      Sah [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

      Nu uita de USR...;)
      ''Întrebat de ce s-a făcut această schimbare dacă firma mergea bine, Murguleț a spus că decizia aparține Ministerului Digitalizării, care este condus de Ciprian Teleman (USR-PLUS).''
      • 0 (2 voturi)    
        mda (Vineri, 21 mai 2021, 9:26)

        SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui Sah

        USR-ul nu are baronii penelistilor si a pesedistilor...

        ii cam strang astia cu usa, poate daca aveau un procent mai bun in parlament, puteau sa faca mai multe

        chiar si asa, cand esti ministru USR, si toti angajatii tai sunt pile politice din PNL si PSD... cum sa faci treaba ? trebuie sa-i dai pe toti afara si sa aduci oameni capabili, asta inseamna timp pierdut, scadal pe care l-a avut vladutz acum cateva luni.. etc
  • +12 (16 voturi)    
    Hmmm (Joi, 20 mai 2021, 16:39)

    Sah [utilizator]

    HN:''Actualul director general va primi peste 230.000 de lei pentru că a fost înlocuit fără concurs de un liberal''.
    Fara concurs!!
    In sfarsit sub dreapta Romania se bazeaza pe meritocratie!! :))))
  • +3 (13 voturi)    
    campul tactic se extinde! (Joi, 20 mai 2021, 16:44)

    mike_the_hunter [utilizator]

    Acest Dragos Preda conform CV se pricepe la radiocominicatii ca si ministrul Teleman, adica zero barat. Are studii de adminstratie prin Franta si nu a declarat venituri in ultimii ani, desi e de profesiune "antreprenor civic". Mai pe scurt , si pe intelesul tuturor e un om de partid cu niste grade pe la anumite servicii.
    Asta vine si ia locul unui specialist. Cine plateste cele 30 de salarii compensatorii de peste 100 000 euro?
    Noi, nu nenea Teleman de la USRPlus!
    O fi acest domn care ranjeste in poza ,bun prieten si colonelul Dacian Ciolos?
    • 0 (2 voturi)    
      Ranjet (Joi, 20 mai 2021, 17:52)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui mike_the_hunter

      A-peopos, ati observat ca cam( sic!) toti astia "scolitii" ne ranjesc superior, gen: voi ne serviti pe NOI, NOi va "servicii" pe voi?
    • +1 (1 vot)    
      O fi asta (Joi, 20 mai 2021, 18:32)

      yol [utilizator] i-a raspuns lui mike_the_hunter

      din poza prieten cu Helvig?! Seful coloneilor...
  • +5 (7 voturi)    
    30 de salarii brute, la incetarea contractului, la (Joi, 20 mai 2021, 16:47)

    deval [utilizator]

    initiativa beneficiarului ? Cand e vorba de un profesionist ?! Asa ceva nu exista pe planeta Pamant ! Am certitudinea ca , in mediul privat in Romania, -in cazuri exceptionale, in super societati- poate exista un maxim de 6 salarii brute la concedierea managerului poate 10 daca sunt atinse toate tintele de profitabilitate -dar auditor fiind nu am intalnit in 20 de ani, un singur asemenea contract in mediul privat , la societati de top !!
    • -2 (4 voturi)    
      Explicatia e simpla (Joi, 20 mai 2021, 18:22)

      holinessdani [utilizator] i-a raspuns lui deval

      Tu probabil ai auditat CAP-uri si acolo intr-adevar 6 sau 10 salarii e ceva exceptional.
      In firme adevarate insa treaba sta cu totul altfel.
      • +1 (1 vot)    
        Am spus ca teoretic poate fi acceptabil , practic (Sâmbătă, 22 mai 2021, 21:41)

        deval [utilizator] i-a raspuns lui holinessdani

        in mediul privat nu poate exista asa ceva in afara unor tinte dure de profitabilitate atinse ! Adica executarea unei incetari de mandat nejustificate economic . Doar in CAP-urile din capul dvs (!!) asa ceva e posibil ....
  • +7 (9 voturi)    
    wow (Joi, 20 mai 2021, 17:37)

    nahir [utilizator]

    și cât mai țipau penaliștii împotriva inflienței politicului, când erau pesedacii la guvernare.
  • 0 (4 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 20 mai 2021, 17:58)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by