​Securitatea cibernetică a UE: CE propune crearea unei unități cibernetice comune pentru a răspunde incidentelor de securitate de mare amploare

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 23 iunie 2021, 17:53 Economie | Telecom


Atac cibernetic
Foto: CERT-RO
​Comisia Europeană a propus miercuri crearea unei unități cibernetice comune care să asigure un răspuns coordonat al UE la incidentele și crizele cibernetice de mare amploare, precum și să acorde asistență pentru redresarea în urma unor astfel de atacuri. Unitatea va avea sediul în Bruxelles, va intra în faza operațională la 30 iunie 2022 și, după un an, la 30 iunie 2023, aceasta ar urma să fie pe deplin implementată.

Anunțată pentru prima dată de președinta Ursula von der Leyen în orientările politice, unitatea cibernetică comună propusă miercuri are drept scop să reunească resursele și cunoștințele de specialitate care există la nivelul UE și al statelor sale membre pentru a preveni, a descuraja și a răspunde în mod eficace la incidentele și crizele cibernetice de mare amploare.

Cum va funcționa noua unitate cibernetică a UE


Noua structură va acționa ca o platformă menită să asigure un răspuns coordonat al UE la incidentele și crizele cibernetice de mare amploare, precum și să acorde asistență pentru redresarea în urma unor astfel de atacuri.

Participanții vor trebui să pună la dispoziție resurse operaționale pentru acordarea de asistență reciprocă în cadrul unității cibernetice comune (a se vedea aici lista participanților propuși). Astfel, participanții la unitatea cibernetică comună vor putea să facă schimb de bune practici, precum și de informații în timp real cu privire la amenințările care ar putea să apără în sectoarele în care își desfășoară activitatea.

De asemenea, unitatea cibernetică comună va lucra la nivel operațional și tehnic pentru a pune în aplicare Planul UE de răspuns la incidente și crize de securitate cibernetică, pe baza planurilor naționale, va institui și va mobiliza echipele UE de reacție rapidă în materie de securitate cibernetică, va facilita adoptarea de protocoale pentru asistența reciprocă între participanți, va institui capacități naționale și transfrontaliere de monitorizare și detectare, inclusiv centre de operațiuni pentru securitate, și, de asemenea, va desfășura și alte activități.

Comisia propune crearea unității cibernetice comune printr-un proces treptat și transparent în patru etape, împreună cu statele membre și cu diferitele entități care își desfășoară activitatea în domeniu.

Eforturile vizează să asigure faptul că unitatea cibernetică comună va intra în faza operațională la 30 iunie 2022 și că după un an, la 30 iunie 2023, aceasta va fi pe deplin implementată.

Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică, ENISA
, va asigura secretariatul în etapa pregătitoare, iar unitatea își va desfășura activitatea în apropierea birourilor din Bruxelles ale acestei agenții și a biroului CERT-UE, Centrul de răspuns la incidente de securitate cibernetică pentru instituțiile, organele și agențiile UE.

Investițiile necesare pentru înființarea unității cibernetice comune vor fi finanțate de Comisie, în principal prin intermediul programului Europa digitală. Fondurile vor fi utilizate pentru construirea platformei fizice și virtuale, pentru crearea și mentenanța unor canale de comunicare sigure, precum și pentru îmbunătățirea capacităților de detectare. Contribuții suplimentare, în special pentru dezvoltarea capacităților de apărare cibernetică ale statelor membre, pot fi furnizate din Fondul european de apărare.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















310 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by