DOCUMENT Schimbare în CA-ul Societății Naționale de Radiocomunicații: Oamenii care s-au abținut de la numirea liberalului Dragoș Preda la conducerea companiei au fost înlocuiți

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 17 august 2021, 11:50 Economie | Telecom


Dragos Preda
Foto: Ministerul Comunicatiilor
Ministerul Digitalizării, condus de Ciprian Teleman (USR-PLUS) a decis în data de 13 august să numească un nou Consiliu de Administrație la Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR), compania care transmite posturile publice de radio și TV, după ce mandatele foștilor membri expiraseră în 26 iulie. Trei din cei cinci membri ai fostului CA au fost renumiți în funcții, în timp ce alți doi care s-au abținut de la numirea liberalului Dragoș Preda ca director general al companiei au fost înlocuiți.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de Ciprian Teleman (USR-PLUS), în calitate de acționar unic al Societății Naționale de Radiocomunicații (SNR), a decis vineri, 13 august 2021, să numească un nou Consiliu de Administrație (CA) la această companie, în condițiile în care mandatele celor 5 membri ai CA-ul expiraseră în data de 26 iulie 2021, potrivit unui document obținut de HotNews.ro.


Trei din foștii 5 membri ai CA, respectiv Cătălin Rizea, Valerian Vreme și Laszlo Borbely au fost renumiți în funcții, Cătălin Rizea fiind numit președinte al noului Consiliu de Administrație (CA).

Pe de altă parte, fostul președinte al CA-ului SNR, Marian Murguleț, și Corneliu Mănescu (foști membri în CA-ul SNR și neafiliați politic), care s-au opus anterior numirii liberalului Dragoș Preda în funcția de director general al SNR, au fost înlocuiți.

În locul celor doi au fost numiți Liviu Rogojinaru (fost secretar de stat în Ministerul Economiei, neafiliat politic) și Călin Rangu (director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară și vice-președinte al Comitetului InsurTech în cadrul autorității europene EIOPA).

Toți noii membri ai CA-ului SNR au fost numiți ca și înainte pentru mandate provizorii, conform OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă în întreprinderile publice. În cazul de față, noii membri au fost numiți pentru mandate cu o durată de 4 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru motive temeinice cu încă 6 luni, o practică generalizată în companiile de stat pentru a nu fi organizate concursuri la numirea unei noi conduceri.

De altfel și foștii membri ai CA-ului SNR au fost numiți în același fel. Toți cei 5 membri ai noului CA-ului SNR vor fi plătiți cu o indemnizație fixă lunară brută de 2.585 de lei.

Telenovela schimbării directorului general al SNR: Fostul director ar putea cere daune de 80.000 de euro


Marian Murguleț și Corneliu Mănescu (neafiliați politic), cei care au fost înlocuiți recent din CA-ul SNR, au fost singurii administratori care s-au abținut în data de 7 iulie 2021, atât de la revocarea fără justă cauză a fostului director general al SNR, Eugen Brad, un inginer cu peste 20 de ani experiență în această companie aflată pe profit în ultimii 4 ani, cât și de la numirea în locul acestuia a liberalului Dragoș Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor.

Eugen Brad a declarat anterior pentru Hotnews.ro că potrivit contractului de mandat are dreptul la plata a 30 de salarii brute lunare în maxim 30 de zile, deoarece schimbarea sa nu a venit în urma unui concurs potrivit OUG 109/2011.

Potrivit contractului de mandat în situația în care revocarea sa survine fără justă cauză, acesta este îndreptățit să primească daune interese în cuantum de 30 de remunerații brute lunare.

Asta înseamnă 390.000 de lei (aproape 80.000 de euro), sumă neimpozabilă, fiind vorba de daune interese.

Dacă va fi înlocuit fără plata acestei sume, Eugen Brad are opțiunea de a da în judecată SNR pentru respectarea acestei prevederi din contractul său de mandat.

Până la redactarea acestui articol, Eugen Brad nu a răspuns solicitării HotNews.ro de a oferi o explicație privind o posibilă acțiune în instanță pentru încasarea celor 80.000 de euro.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2393 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Cu asta trebuia început. (Marţi, 17 august 2021, 12:47)

    asavreau [utilizator]

    Dacă vrei să pui oameni de încredere la conducerea unor Societăți Comerciale cu capital de stat, înlocuiești întâi vechiul CA. Altfel, degeaba este Președinte-Director General omul tău, dacă CA joacă altfel. Coaliția ar trebui să lase certurile, să deschidă ochii, dacă nu vor să piardă tot pe mâna lor. Adică din orgoliu prostesc. Fără glumă, scoateți toți oamenii PSD din administrația Societăților Comerciale.
  • +3 (3 voturi)    
    Foarte corect, afara cu pesedistii (Marţi, 17 august 2021, 13:17)

    Bokila [utilizator]

    Aprecierile astea cu fosti membri ai CA al SNR neafiliati politic sunt glume proaste....toti membri de CA sau AGA sau comitete de supraveghere/coordonare, etc sunt obedienti partidului care i-a propus....in cazul celor care formal nu sunt membri de partid obedienta este si mai desantata.
    coalitia psd-alde si-a insurubat pe toate sinecurile de acest tip corupti si incompetenti greu de inlaturat ....si datorita legislatiei.... de care actuala coalitie se chinuie sa scape adesea fara succes.
  • +2 (2 voturi)    
    TVR (Marţi, 17 august 2021, 15:30)

    fdaniel [utilizator]

    Dar pe derbedeul ăla de Cristache de la TVR când îl dau afară?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by