​O nouă sesiune a programului rabla pentru electrocasnice, cu un buget de 34 de milioane de lei, va fi lansată în ultima săptămână din această lună, iar voucherele cu valori între 200 lei și 500 lei vor putea fi folosite în decembrie în magazine. Se vor putea achiziționa de la aspiratoare, frigidere ori mașini de spălat până la tablete și laptopuri, condiția fiind să predai la schimb aparatele similare vechi.

Aplicatia rabla pentru electrocasniceFoto: Administratia Fondului pentru Mediu

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat săptămâna trecută că până la finalul acestui an va fi lansată o nouă sesiune a programului rabla pentru electrocasnice.

  • "Anul acesta vom lansa programul rabla pentru electrocasnice de sarbatori, probabil în ultima săptămână a lunii noiembrie, astfel încât în cursul lunii decembrie voucherele să fie valorificate la magazinele de specialitate.", a declarat, în data de 5 noiembrie, ministrul Tanczos Barna.

Finanțare de 34 de milioane de lei pentru decembrie 2021: Care este noutatea acestei ediției

Ministrul a spus că va fi păstrată aceeași structură și schemă de lansare a programului, adică va fi o perioadă de înscriere a persoanelor în program, după care săptămânal vor fi scoase grupurile de aparate, electrocasnice așa cum au fost stabilite și în ediția precedentă. Ediția va fi finanțată cu 34 milioane de lei, fond rămas din bugetul de 75 milioane de lei al acestui program lansat în luna mai din acest an.

Ulterior conferinței de presă, Ministerul Mediului a anunțat că noutatea acestei sesiuni este introducerea a două noi clase pentru televizoare - se vor putea cumpăra televizoare având cel puțin noua clasă energetică G - precum și introducerea unei prevederi clare cu privire la caracterul netransmisibil al voucherelor.

Lista produselor pe care le poți cumpăra prin programul Rabla pentru electrocasnice: Care este valoarea voucherelor

Echipamentele incluse în program și voucherele aferente fiecărui echipament sunt:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete."

Cine poate participa la programul rabla pentru electrocasnice

Ministrul Mediului a spus că ediția din decembrie a programului rabla pentru electrocasnice este deschisă tuturor celor interesați și care se înscriu în program.

Trebuie menționat însă că există o serie de criterii de eligibilitate și toate condițiile privind desfășurarea acestui program pot fi citite în Ghidul de finanțare a acestui program.

Conform acestui Ghid, poate beneficia de finanţare solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  • a) este persoană fizică cu domiciliul în România;
  • b) nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la data achiziţionării EEE;
  • c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi în momentul înscrierii în aplicaţia informatică;
  • d) este posesor al unui/unei buletin/cărţi de identitate valabil(e) în momentul înscrierii în program;
  • e) se obligă să predea, în momentul achiziţionării unui EEE nou, un EEE uzat echivalent, din aceeaşi categorie, respectiv: categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/ congelatoare, categoria aparate de aer condiţionat/aparate de aer condiţionat portabile, categoria maşini de spălat vase, categoria maşini de spălat rufe, categoria uscătoare de rufe, categoria aspiratoare şi categoria televizoare;
  • f) îşi dă acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici.

Ce trebuie să faci pentru a beneficia de un voucher Rabla pentru electrocasnice

Primul pas pentru a participa la acest program este să te înscrii în aplicația informatică pusă la dispoziție pe pagina de internet a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), respectiv la adresa: https://electrocasnice.afm.ro/b/

Înscrierea solicitanților în program constă în crearea contului de utilizator, pentru care se introduc următoarele date: nume, prenume, localitate și județ, cod numeric personal (CNP), adresa de e-mail și numărul de telefon valid.

Pasul următor este autentificarea în aplicație, beneficiarul având apoi obligația de a încărca CI/BI și declarația pe proprie răspundere pusă la dispoziție de AFM până la momentul utilizării voucherului.

Voucherele sunt generate în aplicație. Valabilitatea voucherelor este de 15 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

În prezent, pentru că noua sesiune nu a fost încă lansată, atunci când încerci să te înscrii apăsând pe butonul "înregistrare beneficiar" aplicația afișează următorul mesaj: "În acest moment nu se pot înregistra conturi de beneficiar. Vă rugăm să verificați calendarul etapelor programului și să reveniți!

Situația se va schimba în curând după ce Ministerul va anunța lansarea noii sesiuni, iar pentru a ști să te descurci în aplicație, pas cu pas la completarea datelor, AFM a pus la dispoziție un Manual de utilizare a aplicației destinat persoanelor fizice care vor să acceseze programul rabla.

Cum se folosesc voucherele în magazine

O persoană fizică poate achiziționa mai multe electrocasnice noi, în schimbul predării unui număr echivalent de aparate uzate, beneficiind, în mod corespunzător, de mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie, potrivit Ghidului de finanțare rabla pentru electrocasnice.

Valoarea voucherului se scade de către comerciantul validat, în factură, din preţul de comercializare cu TVA al EEEului, denumit în continuare preţ de comercializare, diferenţa fiind asigurată de către beneficiar din surse financiare proprii.

Voucherul se poate folosi în magazinele propriu-zise / fizice în două moduri:

  • - prin prezentarea voucherului pe un dispozitiv mobil, din contul beneficiarului persoană fizică, și citirea codului de bare de către comerciant (sau a codului de voucher efectiv);
  • - sau prin imprimarea voucherului și prezentarea acestuia în format fizic (pe hârtie) comerciantului. Descărcarea voucherului se realizează prin accesarea butonului „Descarcă” din dreptul respectivului voucher. Utilizatorul o să fie îndrumat să selecteze o locație unde să salveze voucherul pe dispozitivul personal.

Voucherul se poate folosi în magazinele on-line prin copierea codului de voucher și lipirea acestuia (copy/paste) în câmpul pus la dispoziție în site-ul comerciantului.