Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat joi că a înființat un comandament special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă a ofertelor cu promoții, din această perioadă, indiferent de domeniu de activitate. 'Ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea lui Black Friday în Ziua Păcălelilor”, a declarat Claudiu Dolot, președintele autorității. În plus, consumatorii sunt invitați să trimită pe e-mail fotografii și dovezi cu reduceri înșelătoare.

Black FridayFoto: Dreamstime.com

Comandamentul, a cărui strategie de funcționare a fost stabilită în urma unei videoconferințe cu toți comisarii șefi și comisarii șefi adjuncți din țară, este coordonat de Paul Anghel, Director General ANPC.

  • ”Am decis înființarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au ”furat startul” campaniei de reduceri. Așa cum am spus de fiecare dată, manifestăm toleranță zero față de orice abatere de la legislația în domeniu.”, a declarat Claudiu Dolot.

Care este adresa de email unde consumatorii pot trimite poze și dovezi privind posibile nereguli de Black Friday

ANPC mai amintește consumatorilor că vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor.

"Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință.

Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.", arată ANPC.

În acest context, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care îi invită pe toți cetățenii care constată orice neregulă legată de promoțiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consider că ne poate fi de folos în acest demers.

Altex, amendată cu 50.000 de lei pentru că vindea produse la reduceri înşelătoare de Black Friday/ Compania a spus că nu poate fi corectă într-o piaţă unde nimeni nu este

Amintim că marți, 9 noiembrie, Altex a fost amendată cu 50.000 de lei și a primit propunere de suspendare a activității de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru că oferea la vânzare produse cu reduceri înşelătoare de Black Friday.

Magazinul nu aplica reducerile din preţul de referinţă, fiind descoperite pe site peste 1.000 de produse cu abateri de preţ. Reprezentanții Altex au transmis inspectorilor că ei nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e.

Printre produse cu probleme găsite de comisarii ANPC la Altex se află un telefon mobil care era vândut cu 1.679 de lei, preţul fiind considerat redus de la 1.999 de lei, dar ANPC a constatat că în 3 noiembrie produsul era disponibil la acelaşi preţ cu care era vândut marți 9 noiembrie.

Aceeaşi situaţie şi în cazul unui aragaz, care era vândut cu 3.499, redus de la 3.999, dar care avea acelaşi preţ în 6 octombrie, dar şi al unui monitor, vândut cu 596 de lei de la 889, dar care în 14 octombrie costa 602 lei.

Black Friday: Cum trebuie calculate preţurile, la ce trebuie să fie atenţi cumpărătorii şi în ce condiţii pot fi returnate produsele

Verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs, verificarea stocului existent și a costului de livrare sunt trei dintre regulile de bază pentru cei care fac cumpărături online.

Directorul Direcției Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Paul Anghel a explicat duminică, 31 octombrie, regulile după care sunt fixate reducerile de preţuri pentru cei interesaţi de ofertele de Black Friday. Potrivit acestuia, din momentul în care au primit un produs comandat pe internet, cumpărătorii au dreptul de a denunța contractual și 14 zile pentru a-l returna, dacă nu sunt mulțumiți de el, fără să invoce vreun motiv.

Vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor. Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice.

Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de dată aplicării prețului redus.

Pentru siguranța cumpărăturilor din perioada ofertelor de Black Friday trebuie citite cu atenție caracteristicile produsului și verificat dacă acesta corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor.

Pentru cumpărăturile online:

  • Verificați stocul existent;
  • Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA);
  • Verificați dacă prețul include și costul de livrare.

Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informații:

  • Datele de identificare (denumirea, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);
  • Caracteristicile esențiale ale produsului;
  • Prețul cu toate taxele incluse;
  • Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;
  • Modalitățile de plata și de livrare;
  • Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;
  • Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;
  • Existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.

Cumpărătorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condițiilor de livrare. Modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi cumpărătorilor indicii asupra seriozității vânzătorului.

Returnarea unui produs

Oamenii trebuie să știe că, din momentul în care au primit un produs comandat pe internet, au dreptul de a denunța contractual și 14 zile pentru a-l returna, dacă nu sunt mulțumiți de el, fără să invoce vreun motiv.

În cazul returnării produsului, cumpărătorul își poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului.

Comerciantul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului. Rambursarea se face folosind aceleași modalități de plata ca acelea folosite de consumator pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată și cu condiția de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urmă rambursării.

Cumpărătorul trebuie să citească termenii și condițiile de funcționare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungește cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menționat în format expres despre existența dreptului de returnare a produselor.