Grupul german Deutsche Telekom (DT) a anunțat miercuri că va utiliza de acum înainte un nou logo, atât la nivel de grup, cât şi în toate companiile naționale care acționează sub marca T, inclusiv în România.

Noul logo DTFoto: Telekom Romania

Gurpul german susține că noul logo semnifică concentrarea în special pe participarea la viața digitală, pe activitățile durabile și pe coeziunea socială.

DT va utiliza pentru prima dată sigla T revizuită la Mobile World Congress din Barcelona (28 februarie - 3 martie 2022).

Schimbarea la nivel mondial va fi implementată treptat, în următorii doi-trei ani. În prima etapă, compania își va schimba logoul pe canalele digitale, campaniile de comunicare și sponsorizări. Modificările din lumea reală, cum ar fi cele de pe clădiri și din magazine, vor fi implementate ulterior.

DT mai are doar operațiuni de comunicații mobile pe piața din România, după tranzacția dintre Orange și grupul elen OTE.

Orange a anunțat în data de 30 septembrie 2021 finalizarea achiziției cu 295,6 milioane de euro a pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom), în timp ce statul român a rămas cu 46%. Fostul Romtelecom are de atunci o nouă conducere și va funcționa ca subsidiară a Orange. Pentru a nu afecta concurența, OTE a cumpărat și 30% din acțiunile deținute de Telekom România Communications la fostul Cosmote.

În urma tranzacției, OTE (unde DT deține 46,9% din acțiuni) a rămas pe piața din România cu Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote).