​Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote) a ajuns la 3,69 de milioane de utilizatori (SIM-uri postpaid și prepaid valabile) în ultimul trimestru al anului trecut, după ce operațiunile fixe (internet fix, telefonie și TV) au fost separate într-o altă companie care operează ca subsidiară a Orange.

Dina TsybulskayaFoto: Telekom Romania

Potrivit companiei, care este parte a grupului OTE/DT, în ultimul trimestru al anului trecut, numărul abonaților a crescut cu 5,3% față de aceeași perioadă a anului precedent.

  • "La sfârșitul anului 2021, peste 1,735 milioane de abonați postpaid au utilizat serviciile Telekom Mobile. Numărul total de clienți (postpaid și prepaid) a ajuns la 3,69 milioane. Segmentul preplătit este și el în creștere de două trimestre.", se arată în comunicatul operatorului de comunicații mobile.

Odată cu stabilizarea de către companie a bazei totale de clienți, venitul mediu pe utilizator (ARPU) a crescut și el cu 2,4% față de anul 2020, dovedind că ofertele operatorului au un raport calitate-preț atractiv, susține operatorul.

  • „Perioada octombrie-decembrie 2021 a fost primul trimestru complet după separarea de activitatea de fix și rezultatele noastre sunt conform așteptărilor. Sunt încrezătoare că ofertele actuale destinate clienților și disciplina legată de baza noastră de costuri vor da rezultate. Suntem aici pentru a le oferi clienților noștri servicii de telefonie mobilă așa cum își doresc și pentru a continua să ne îmbunătățim ca operator, pe toate planurile”, a declarat Dina Tsybulskaya, CEO al Telekom Romania Mobile.

În primul trimestru complet după separarea de operațiunile fixe, profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) a Telekom Mobile s-a situat la 10,4 milioane de euro, păstrând tendința de creștere de la an la an.

Orange a anunțat în data de 30 septembrie 2021 finalizarea achiziției cu 295,6 milioane de euro a pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom), în timp ce statul român a rămas cu 46%. Fostul Romtelecom are de atunci o nouă conducere și va funcționa ca subsidiară a Orange. Pentru a nu afecta concurența, OTE a cumpărat și 30% din acțiunile deținute de Telekom România Communications la fostul Cosmote.

În urma tranzacției, OTE (unde DT deține 46,9% din acțiuni) a rămas pe piața din România cu Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote).