Toți furnizorii de comunicații, internet și găzduire cu resurse IP vor fi obligați să permită și să suporte costurile aferente interceptării legale a comunicațiilor de către Serviciul Român de Informații (SRI) ori alte organe de aplicare a legii, potrivit unui proiect de lege care a fost adoptat miercuri de Senat, cameră decizională. Asistăm la o extindere fără argumente a interceptărilor din Codul de procedura penală și a legii SRI, atenționează juristul Bogdan Manolea.

Aplicații de mesagerie și social mediaFoto: Dreamstime.com

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege care transpune în legislație Codul European al Comunicațiilor, un act esențial pentru demararea licitației 5G în acest an, dar care a stârnit mari controverse.

  • "Asistăm la o extindere a interceptărilor din Codul de procedura penală și a legii SRI, făcute pe șest, fară argumente și fără dorința de a le dezbate. Este o extindere a furnizorilor care au aceste obligații, a acțiunilor pe care trebuie să le facă și a datelor care ar trebui să le pună la dispoziție.
  • De asemenea, obligă toți furnizorii de comunicații, internet și găzduire să își creeze propria infrastructură de interceptare, pe banii lor, pe care să o pună la dispoziția organelor", a precizat miercuri pentru HotNews.ro Bogdan Manolea, jurist specializat în legislația internetului și director executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet.

Controversele iscate de acest proiect de lege

Acesta a menționatîn luna decembrie a anului trecut că ​Guvernul Cîțu a adoptat cu 3 zile înainte de a fi demis în Parlament un proiect de lege în care a fost introdus 'pe șest' un articol care a lărgește nejustificat spectrul interceptării comunicațiilor electronice, inclusiv a accesului la datele de trafic, date de conținut și la „conținutul comunicațiilor criptate tranzitate” prin rețelele operatorilor de comunicații.

Mai exact, a fost adăugat un nou articol în legea comunicațiilor electronice, care ar fi obligat noi categorii de furnizori să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică ori a actelor de autorizare dispuse în baza Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Cele două categorii de furnizori erau:

  • furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP şi
  • furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere (precum WhatsApp, Facebook, Skype, Signal ori Telegram).

În urma controverselor iscate, senatorii au decis să elimine din sfera de aplicare a legii pe furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere, motivând că aceștia din urmă nu exercită în mod normal un control efectiv asupra transmiterii semnalelor în rețea, gradul de risc aferent unor astfel de servicii putând fi considerat în unele privințe mai redus decât în cazul serviciilor tradiționale de comunicații electronice.

Ce noi furnizori vor fi obligați să permită acces la interceptări și conținutul criptat

Noua categorii de furnizori vizați de legea adoptată azi de Senat este cea a furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IP.

Potrivit juristului Bogdan Manolea, acești furnizori ar fi:

  • - furnizorul unui serviciul de acces la conținut stocat pe o adresă IP (asta înseamnă practic orice conținut web, indiferent de locație serverului) – de ex. Facebook, Google, dar și găzduitorului unui site din Republica Moldova sau Tuvalu, accesibil din România.
  • - orice serviciu de CDN – Content Delivery Network accesibil din România (Cloudflare, Cloudfront Akamai, etc.)
  • - orice furnizori de găzduire cu clienți din România, indiferent de jurisdicția acestuia (Digital Ocean, Godaddy, GTS)
  • - orice serviciu de cloud, indiferent de locație, dacă conținutul este accesibil din România (Amazon AWS, Google GCP, Azure- Microsoft).

Toți acești furnizori vor fi obligați să sprijine organele de aplicare a legii și organele cu atribuții în domeniul securității naționale, în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică ori a actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

  • a) să permită interceptarea legală a comunicațiilor, inclusiv să suporte costurile aferente, pe durata și în condițiile menționate în actele de autorizare dispuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • b) să acorde, la solicitarea organelor autorizate, în condițiile prezentei legi, conținutul criptat al comunicațiilor tranzitate în rețele proprii, care fac obiectul actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
  • c) să furnizeze informațiile reținute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaților sau clienților, modalități de plată și istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente, corespunzătoare adresei IP identificate în actele de autorizare dispuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • d) să permită accesul la propriile sisteme informatice, în vederea copierii sau extragerii exclusiv a datelor care fac obiectul actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare.