​Pentru 17.000 dintre angajaţii Poștei Române, adică pentru aproape 80% din întreg personalul, salariul net lunar este sub 1.700 lei, la limita traiului de subzistență, în condiții de muncă foarte grea, solicitantă, de uzură, spune Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), care anunță organizarea unui protest sâmbătă, 14 mai, în Piața Victoriei. Se estimează o participare de circa 2.500 de membri de sindicat veniţi din toate judeţele din ţară.

Protest postasiFoto: SLPR

Biroul Executiv al Blocului Național Sindical reunit în data de 12 mai 2022, a decis să sprijine inițiativa colegilor noștri din Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), cu reprezentativitate legală la nivelul Poştei Române, întrunind un numar de 18 mii salariați, care vor organiza un miting de protest în data de 14 Mai 2022 – începând cu ora 10.00 – în Piaţa Victoriei.

Motivele protestului poștașilor

Câteva dintre principalele nemulțumiri enumerate de Sindicatul lucrătorilor poștali sunt:

  • Starea avansată de sărăcie a salariaţilor Poştei Române. Pentru 17.000 dintre angajaţi, adică pentru aproape 80% din întreg personalul, salariul net lunar este sub 1700 lei, la limita traiului de subzistență, în condiții de muncă foarte grea, solicitantă, de uzură.
  • Refuzul directorului general de a accepta orice negociere referitoare la majorări salariale pentru angajaţi, în sfidarea numeroaselor cereri ale SLPR si fără a ține seama de creşterea constantă a preţurilor la energie, combustibili şi produse alimentare.
  • Iminența pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite în urma introducerii unor posibile automatizări, dar şi în lipsa abordării unor noi linii de business și a unor măsuri dedicate celor ce își vor pierde locurile de muncă.
  • Iniţiativele conducerii companiei de a elimina din contractul colectiv de muncă articolele prin care sunt protejate locurile de muncă şi drepturile salariaţilor.
  • Majorarea salariilor a aproximativ 200 de angajați preferați ai directorului, aparținând personalului functional (TESA) de la nivelul sucursalelor regionale, cărora li s-au acordat intre 3 si chiar 11 clase unei singure persoane, în comparație cu angajații din operațional pe care directorul îi poartă cu vorba.
  • Angajarea, de la venirea în companie a actualului director, a unui număr de aproximativ 200 de angajați TESA, pentru ca apoi să procedeze la concedierea altora.
  • Lipsa uniformelor, a echipamentelor de muncă și protecție, precum și condiţiile improprii de muncă în spațiile în care munceşte cea mai mare parte a angajaților şi în care sunt primiţi clienţii Poştei Române, foarte multe unitați fiind cu igrasie, fără caldură pe timp de iarnă sau aerisire pe timp de vară, fără wc, fără minimă preocupare pentru asigurarea curățeniei.
  • Intenția de modificare a organigramei și efectuarea de concedieri colective, fără a oferi sindicatului, conform legii, informaţiile necesare.
  • Lipsa de performanţă a actualei echipe manageriale, care nu a lansat nicio linie nouă de afaceri, nici un contract care să dezvolte compania.

Politizarea Poștei Române: Directorii și membrii Consiliului de Administrație sunt numiți politic, fără o competiție conform OUG 109/2011

Problemele din Poșta Română sunt vechi și nu au fost rezolvate de nicio Guvernare, indiferent de culoarea politică.

În luna august a anului trecut, în Guvernarea PNL-USR-UDMR, ministrul USR al Digitalizării, Ciprian Teleman, declara pentru HotNews.ro că a început demersurile pentru recrutarea unui nou director general.

Schimbarea Guvernării PSD cu PNL a adus modificări în managementul tuturor companiilor de stat, fiind numiți oameni înregimentați politic în noul partid aflat la conducerea țării.

La Poșta Română a fost numit în funcția de director general, Horia Grigorescu, vicepreședinte al PNL București, iar ca directori generali adjuncți alți doi membri PNL - Carmen Alecu și Valentin Ștefan.

În februarie 2021, Horia Grigorescu a anunțat un plan masiv de investiții în modernizarea și retehnologizarea companiei până în 2025, dar și un plan de disponibilizări.

300 de angajați din funcții administrative în Poșta Română ar fi urmat să fie concediați începând cu luna iulie din acest an, anunța în luna februarie Horia Grigorescu (PNL), directorul general la acea vreme al operatorului poștal.

Mai repede a plecat însă din Poștă chiar Horia Grigorescu, care în luna iunie a fost înlocuit de colegul său liberal, Valentin Ștefan, care este și acum în funcție.

Se va mai implementa planul de concedieri? Acest demers nu reprezintă un plan de acțiune pe termen scurt și mediu, spunea ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman (USR-PLUS), într-un răspuns la acea vreme la interpelarea unui deputat PSD.