După mai multe versiuni beta dedicate exclusiv dezvoltatorilor, Apple lansează prima versiune beta publică de iOS 16, ce poate fi instalată şi testată de orice posesor de iPhone, transmite News.ro.

Telefoane Apple iPhone 13Foto: Jonathan Weiss, Dreamstime.com

Apple a deschis accesul publicului larg la varianta beta de iOS 16, pas ce va contribui la creşterea numărului celor care testează cea mai nouă versiune a sistemului de operare şi va ajuta Apple să identifice mai multe eventuale probleme.

Utilizatorii interesaţi trebuie să se înroleze în Apple Beta Software Program şi să urmeze un set scurt de instrucţiuni pentru a-şi înscrie telefonul în programul beta şi, apoi, pentru a descărca şi instala sistemul de operare.

Cei care se lovesc de bug-uri sau se răzgândesc, pot opta să iasă din programul de testare şi să revină la ultima versiune stabilă de iOS.

iOS 16 va aduce mai multe noutăţi notabile, în frunte cu un lockscreen care oferă un anumit nivel de personalizare şi îmbunătăţiri pentru notificări şi Focus Mode. Mesajele trimise cu aplicaţia Messages vor putea fi editate şi chiar rechemate, iar aplicaţia Mail va permite trimiterea programată şi setarea unor alerte pentru revenirea la anumite e-mail-uri.

În acelaşi timp cu iOS 16, sunt lansate versiunile beta publice şi pentru celelalte sisteme de operare ce urmează a fi lansate de Apple în toamnă - iPadOS 16, macOS Ventura, tvOS 16, watchOS 9 şi HomePod Software 16.