​În ultimii 5 ani, la nivel național, au fost eliberate între 2.000.000 și 2.500.000 de certificate de cazier judiciar, anual, iar Ministerul Afacerilor Interne (MAI) spune, la solicitarea HotNews.ro, că aceste documente ar putea fi eliberate și prin mijloace electronice din iulie 2023, când s-ar finaliza un sistem IT care va costa aproape 75 milioane de lei.

Cazier judiciarFoto: Politia Romana

Când am putea obține cazierul judiciar și prin mijloace electronice - întrebarea unui deputat și răspunsul MAI

Un deputat PNL a adresat recent o interpelare către MAI în care întreabă când vom avea posibilitatea eliberării cazierului judiciar prin mijloace electronice.

Acesta arată că legea 290/2004 privind cazierul judiciar prevede la art. 22 alin. (4) că: „cererea - tip pentru obținerea copiilor și extraselor de pe cazierul judiciar poate fi depusă și electronic în condițiile prevăzute la art. 34 alin (2) și este scutită de taxe”.

Deputatul propune MAI o modificare legislativă astfel încât și eliberarea, și nu doar cererea de eliberare a certificatului de cazier judiciar, să se poată face în sistem electronic și întreabă Ministerul când s-ar putea implementa această modificare.

În replică, MAI i-a răspuns că la nivelul Ministerului este în derulare proiectul „HUB de servicii (Centrul de Furnizare Servicii Electronice)”, al cărui obiectiv este livrarea de servicii electronice, printre care și eliberarea documentelor de cazier online.

Potrivit MAI, versiunea finală a acestui HUB de servicii, care va conține și partea de cazier, „va fi funcțională începând cu luna iulie 2023, dacă nu vor exista întârzieri în implementarea proiectului.”

Ce firmă și pe ce bani va realiza Hub-ul de servicii IT al MAI

HotNews.ro a scris în luna mai 2020 despre lansarea unei licitații care viza acest proiect și care conform datelor din SEAP a fost ulterior anulată și apoi reluată.

La solicitarea HotNews.ro, MAI a transmis cine a câștigat licitația și când ar trebui să avem serviciile de cazier judiciar online.

  • „Procedura de achiziție s-a reluat (anunț SEAP CN1026011/09.11.2020), contractul fiind atribuit, la data de 02.08.2021, operatorului economic NESS PROIECT EUROPE S.R.L.
  • Prețul total al contractului este de 74.859.634, 57 lei (incluzând TVA).
  • Totodată, menționăm că activitățile aferente serviciului electronic pentru obținerea cazierului judiciar vizează componenta de dezvoltare servicii electronice și reprezintă o activitate distinctă în cadrul proiectului, fiind derulată conform graficului de implementare al proiectului „HUB de servicii (Centrul de furnizare servicii electronice) la nivelul MAI”.
  • În acest sens, precizăm că perioada de implementare a proiectului este de 48 de luni, începând cu 11.07.2019, versiunea finală a portalului HUB (care va conține și partea de cazier) urmând să fie funcțională începând cu iulie 2023.”, se arată în răspunsurile MAI către HotNews.ro.

Care va fi procedura pentru cazierul judiciar online? Ne vom mai prezenta la ghișeu?

La aceste întrebări, MAI nu are încă răspunsurile. Ministerul spune că Legea 290/2004 prevede că „data de la care se poate depune cererea electronică de obținere a certificatului de cazier judiciar, precum și procedura de depunere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne”.

  • „În același timp, precizăm că, de îndată ce demersurile privind oferirea de servicii de cazier judiciar online se vor finaliza, iar fluxul de lucru va deveni operațional, cetățenii vor fi informați în mod public cu privire la aceste aspecte, prin intermediul unor comunicate de presă.”, au mai precizat oficialii MAI.

Câte caziere judiciare sunt eliberate anual în Romînia și care este procedura

Ministerul Afacerilor Interne a precizat pentru HotNews.ro că „în ultimii 5 ani, la nivel național, au fost eliberate între 2.000.000 și 2.500.000 de certificate de cazier judiciar, anual.”

În privința procedurii actuale de eliberare a certificatelor de cazier judiciar, MAI arată că persoanele aflate în România pot obține certificatul de cazier judiciar de la orice subunitate de poliție în care funcționează ghișeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar, singurul document necesar fiind un act de identitate în termen de valabilitate.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, iar această activitate este scutită de taxe.