​Politizarea Poștei Române continuă sub mandatul ministrului liberal al Digitalizării, Sebastian Burduja. Directorul general interimar al Poștei, din august 2021, liberalul Valentin Ștefan, a anunțat recent că a început restructurarea companiei, prin schimbarea vechilor directori. Mulți dintre noii șefi sunt însă membri PNL sau conectați la afacerile liderilor liberali.

Sebastian Burduja si Valentin StefanFoto: AGERPRES
  • UPDATE În urma acestui articol, Poșta a transmis câteva precizări în care sustine că numirile sunt temporare, neagă că ar fi politice și spune că vor organiza concurs pe posturi (vezi aici poziția Poștei)

Poșta Română a anunțat miercuri că a demarat procesul de modernizare și de restructurare și că va transforma unele departamente vechi din administrația centrală în unități de afaceri independente, va reașeza procesele decizionale și va numi o nouă echipă managerială.

  • „Dorim să schimbăm total paradigma: dintr-o companie centrată pe instituția hârtiei, vrem să devenim o companie agilă, care să răspundă nevoilor pieței. (...) Am început, așadar, restructurarea, prin a schimba vechii directori, cărora le mulțumim pentru munca de zeci de ani din Poștă.
  • Avem, în acest moment, o echipă nouă de manageri, oameni cu viziune proaspătă și consistentă, oameni cu idei noi, orientați spre piața globală. Am păstrat în această echipă, însă, și manageri cu foarte multă experiență în Poștă”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general interimar al Poștei Române.

Compania nu a comunicat câte posturi vor fi restructurate ori în cât timp, câți oameni vor fi concediați și în ce condiții sau câți din noii șefi sunt înregimentați politic, iar la solicitarea HotNews.ro de a oferi astfel de informații, am fost asigurați că acestea ar putea fi aflate în urma unui interviu ulterior cu directorul general al companiei.

Până atunci, compania a prezentat o lista cu 12 noi directori, cărora le-a făcut un scurt portret cu realizări. Informațiile publice, analizate de HotNews.ro, arată că mulți dintre noii șefi sunt membri PNL ori PMP sau au conexiuni cu liderii liberali ori șefi de sindicat din Poșta Română.

1. Florin Valentin-Gliga este secretar general al PNL Cluj-Napoca: Firma sa furnizează servicii pentru europarlamentarii liberali

Unul dintre membri noii echipe de conducere din Poșta este Florin Valentin-Gliga, numit director al Departamentului de Resurse Umane.

  • „Din 2020 conduce sucursala Regională a Poștei Române din Cluj - Napoca. Are experiență de 22 de ani în managementul companiilor mici și mijlocii, timp în care a fost director economic și financiar la fabrici precum: Combinatul de Celuloză și Hârtie Someș SA, Clujana SA, Unimet Cuc SA. De 16 ani oferă consultanță financiară pentru companii.”, potrivit portretului creionat de Poșta Română.

Datele publice arată însă că este secretar general PNL Cluj Napoca și membru CRC PNL, conform declarației de interese din vara anului trecut.

Florin Gliga este asociat sau membru în Aiax Business Consult SRL, Compania de Integrare și Management BG SRL, Intelligent Credit Office SRL, Asociația Inter-Cluj și la firma ICO Gliga Expert SRL din Cluj, precum și membru în AGA la Compania de Transport Cluj-Napoca.

În 2021, Florin Gliga a încasat peste 145.000 de lei ca director al sucursalei din Cluj a Poștei Române și 13.140 de lei ca și consilier la Consiliul local din Cluj-Napoca.

De la firma în care este asociat, Ico Gliga Expert SRL, acesta a încasat dividende de aproape 56.000 de lei. Aceeași firmă a mai înacsat câteva sute de euro în 2021 pentru servicii prestate către cabinetele de europarlamentarilor PNL Mircea Hava, Daniel Buda și Gheorghe Falcă.

2. Ovidiu Vasile Călin, fost PD-L-ist și prieten cu Emil Boc, este asociat al Rapid Pay, firmă de curierat ce concurează Poșta în Cluj

Noul director al Departamentului Infrastructură este Ovidiu Vasile Călin. Iată caracterizarea făcută de companie:

  • „A intrat în echipa Poștei acum 13 ani și fost director executiv, adjunct și regional. Timp de 4 ani a activat ca secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.”

Datele publice analizate de HotNews.ro arată că Ovidiu Călin a încasat în anul 2021 aproape 186.000 de lei ca director al Direcției Imobiliare din Poșta Română, conform declarației de avere din iunie 2022.

În declarația de interese, Ovidiu Vasile Călin a trecut calitatea de asociat în două firme: Inconstruct SRL și Rapid Pay SRL, ambele din Cluj-Napoca.

Potrivit Actual de Cluj, firma Rapid Pay nu îi este deloc străină primarului Emil Boc, având în vedere că aparține familiei unui vechi amic PDL-ist, Ovidiu Călin, fost director la Regionala de Poștă în guvernarea PDL, omul care în 2012 candida pentru un mandat de senator.

Gazeta de Cluj scrie că Ovidiu Călin a inspirat-o pe soția sa, Ioana-Cristina, să-și înființeze firma Rapid Pay, prin intermediul căreia să ajungă să pună mâna pe cât mai multe contracte cu instituțiile publice, în detrimentul Poștei.

  • ”După ce a abandonat Poșta Română și s-a instalat la conducerea Rapid Pay, în anul 2013, Ovidiu Călin a pus la bătaie toate abilitățile deprinse în cadrul companiei de stat și a început să încheie contracte pe bandă rulantă cu instituțiile publice. Rapid Pay s-a transformat rapid în firma de casă a Primăriei Cluj-Napoca, înlăturând Poșta Română din schemă. (...)
  • Văzând că a așezat societatea comercială pe linia de plutire, Ovidiu Călin a decis, în anul 2016, să se întoarcă la CNPR, în funcția de expert al direcției de Strategie și Programare Operațională. În perioada 2019-2020 a ocupat funcția de consilier director general CNPR, apoi a ajuns în fruntea instituției, pe postul de director al Direcției Imobiliare.”, informează Gazeta de Cluj.

Potrivit Libertatea, numele celor doi noi directori din Poșta, Florin Valentin-Gliga și Ovidiu Călin, dar și a unui alt director numit acum în noua echipă de management - Constantin-Cristian Tapalagă - apar într-un dosar DNA, în care procurorii anticorupție au demarat cercetări pentru o serie de infracțiuni asimilate faptelor de corupție la Poșta Română în cadrul dosarului penal nr.151/P/2022, deschis pe 16 august 2022. Cei doi nu sunt însă suspectați, dosarul fiind „in rem” (cu privire la fapte) și încă în stadiu de cercetare.

3. Florin-Gabriel Bulumac: Membru PNL și consilier local la Primăria Alexandria, a fost verificat de DIICOT în 2016

Director al Departamentui Clienți și Vânzări a fost numit Florin Gabriel Bulumac.

  • „Face parte din echipa Poștei Române de trei ani și este director al Sucursalei Fabrica de Timbre, unde a crescut veniturile și a implementat tehnologie de ultimă generație.
  • A dezvoltat mai multe proiecte de succes, printre care linia tehnologică de insert pentru trimiteri masive de documente, precum și echipamente pentru confecționarea cutiilor de carton. Are o experiență de 14 ani în industria bunurilor de larg consum.”, se arată în portretul făcut de companie.

Florin-Gabriel Bulumac este membru PNL și consilier local la Primăria Alexandria și a câștigat 109.387 lei în 2021 ca director la Fabrica de Timbre București, sucursală a Poștei Române, potrivit declarației de interese din iunie 2022.

Din funcția de consilier local al Primăriei Alexandria a încasat peste 12.000 de lei în anul 2021, potrivit declarației de avere.

În aceeași perioadă, Florin Bulumac a fost asociat și administrator la BEG Dinamic Grup (10 părți sociale), RPD Distribution (75 părți sociale), Special Security Squad (10 părți sociale), administrator al Arhisud SRL și președinte al Asociației Sfântul Augustin - toate din Teleorman.

În 2016, potrivit Adevărul, Gabriel Bulumac, la acea vreme secretar general adjunct al PNL Teleorman, a fost verificat de procurorii DIICOT, într-un dosar în care prejudiciul a fost estimat la 1 milion de euro, fiind bănuit de evaziune fiscală.

Au fost verificate firmele de distribuţie deţinute în Alexandria de familia Bulumac, Distrigrup şi RPD, care potrivit procurorilor, ar fi fost implicate într-o schemă infracţională prin efectuarea unor operaţiuni financiare fictive.

În iunie 2018, DIICOT Teleorman a clasat acuzația de constituire de grup infracțional organizat și a disjuns dosarul, declinând acuzațiile de spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

4. Alexandru Butiseacă - cercetător științific și fost consilier al lui Florin Cîțu

Director al Departamentului Economico-Financiar a fost numit Alexandru Butiseacă.

  • „S-a alăturat echipei Poștei Române de puțin timp. Este cercetător științific la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române și a fost cadru universitar la Universitatea Româno-Americană. A mai fost consilier al Ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene și al premierului României.”, îl descrie Poșta Română.

Alexandru Butiseacă a fost protagonistul unui episod relatat de Libertatea, în august 2021, când ocupa funcția de consilier al premierului PNL de la acea vreme, Florin Cîțu.

Acesta a contactat-o pe Deirdre McCloskey, profesorul universitar în SUA, pentru editoriale în Digi 24, în care aceasta lăuda liberalismul economic promovat de Florin Cîțu în România.

Contactată de Libertatea, Deirdre McCloskey a susținut că Butiseacă s-ar fi recomandat ca jurnalist la Digi24. Butiseacă a negat că s-ar fi recomandat ca jurnalist, în dialogul cu profesorul american.

În cea mai recentă declarație de avere, din mai 2022, Alexandru Butiseacă a raportat că a încasat în anul 2021 un salariu de 48.848 de lei de la Secretariatul general al Guvernului și 19.963 de lei de la institutul de Economie Mondială.

Alexandru Butiseacă este asociat în două firme: Elles Fashion Factory SRL și Ave Toys Net SRL din Sectorul 5, potrivit declarației de interese din mai 2022.

5. Silviu Mărgean - fost vicepreședinte PNL Sector 1, filială condusă de Sebastian Burduja

Director al Unității de Afaceri Imobiliare a fost numit Silviu Mărgean.

  • „De profesie este analist tehnic și a lucrat în domeniul pieței de capital în companii din UK și Australia. În 2009 a ocupat funcția de Director coordonator adjunct la Direcția Regională de Poștă București. A mai fost consilier în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (unde s-a ocupat de activitatea Poștei), precum și administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al Companiei.”, se arată în comunicatul Poștei.

În anul 2020, acesta a fost ales vicepreședinte al PNL Sector 1 București, filială condusă încă de atunci de Sebastian Burduja, actualul ministru al Digitalizării, care are în subordine Poșta Română.

Informația apare în declarația acestuia de interese, dar și în media.

6. Radu Ursanu - consilier PMP Iași, lucrează de 13 ani în Poștă

Coordonator al Corpului de Control al directorului general din Poștă a fost numit Radu Ursanu.

  • „Doctor în economie, lucrează în Poșta Română de 13 ani. Din 2020 este director al Sucursalei Regionale de Poștă Iași, unde a dezvoltat condiții de lucru mai bune pentru angajați.”, spune compania.

Potrivit declarației de interese, Radu Ursanu este consilier județean la PMP Iași și acționar în firmele Smallbig SRL și Iasingtonevents SRL din Iași.

În anul 2021, Radu Ursanu a încasat peste 121.000 de lei ca director de sucursală în Poșta Română și peste 25.000 de lei ca și consilier județean, potrivit declarației de avere din vara anului trecut.

7. Alexandru Ioan Brătianu - fiul lui Matei Brătianu, liderul Sindicatului din Poșta Română

Director al Unității de Afaceri Logistică a fost numit Alexandru Ioan Brătianu.

  • „Acesta a ocupat funcția de director al Sucursalei Servicii Expres a Poștei Române. Are o experiență de 12 ani în Companie, timp în care a manageriat proiecte importante: a redefinit strategia comercială de consignație din subunitățile poștale, a dezvoltat proiectul Colete-online.ro, a creat serviciul e-mandat cu plata online și a extins parteneriatul cu eMag în peste 500 de oficii poștale.” spune compania.

Alexandru Ioan Brătianu este fiul lui Matei Brătianu, fost deputat PSD și liderul Sindicatului Liderilor Poștali din România (SLPR).

  • HotNews.ro a solicitat un punct de vedere lui Matei Brătianu legat de planul de restructurare din Poșta Română și numirea fiului său ca director în companie, dar până la publicarea acestui articol nu am primit răspunsuri.

Alexandru Ioan Brătianu a încasat în 2021 un salariu de peste 80.000 de lei de la Poșta Română, conform declarației de avere din luna mai 2022.

8. Adrian Grecu - fost jurnalist, apoi purtător de cuvânt al Poștei și director al fabricii de Timbre

Director al Unității de Afaceri Imprimate a fost Adrian Mircea Grecu.

  • „Fost jurnalist, a intrat în echipa Poștei Române acum 20 de ani, ca purtător de cuvânt. A fost director la Fabrica de Timbre, manager de vânzări și de producție.”, se arată in descrierea companiei.

Acesta nu are publicate declarații de avere și interese recente.

Contactat de HotNews.ro acesta a declarat că nu este membru în niciun partid. Adrian Grecu a fost coordonator al votului prin corespondență din partea Poștei Române și director în două rânduri al Fabricii de Timbre.

9. Constantin Cristian Tapalagă - fost director al sucursalei Poștei din Piatra-Neamt, are o experiență de 34 de ani în companie

Director al Unității de Afaceri Curierat a fost numit Constantin Cristian Tapalagă, cu o experiență de 34 de ani în Poșta Română.

  • „A fost director al Sucursalei Regionale Ploiești și al Oficiului Județean de Poștă Neamț, șef serviciu regional, inspector exploatare. A creat colective de la zero, a contribuit la optimizarea costurilor, la eficientizarea rețelei poștale prin înființări / desființări subunități și a coordonat managementul activității poștale din Neamț.”, se arată în descrierea făcută de Poștă.

Acesta a încasat în anul 2021 un salariu de peste 130.000 de la Poșta Română și încă 16.000 de lei - indemnizație ca membru în CA la firma Salubritas SA, potrivit declarației de avere din mai 2022.

10. Emil Ion Ciorîia - director în Poșta din 2009, cu studii la Colegiul Național de Apărare

Director al Unității de Afaceri Servicii Financiare a fost numit Emil Ion Ciorîia.

  • „A director general adjunct în cadrul Poștei Române în 2009, apoi director al sucursalelor cu cel mai mare impact financiar și operațional. A studiat științe administrative, securitate comunitară și este absolvent al cursurilor postuniversitare organizate de Colegiul Național de Apărare și Institutul Diplomatic Român.”, potrivit Poștei Române.

Acesta nu are declarații de avere și de interese publicate recent.

11. Claudia Florentina Radu - avocat de 12 ani și consilier juridic la Fabrica de Timbre

Director al Departamentului Juridic a fost numită Claudia Florentina Radu.

  • „De 12 ani este avocat, a lucrat la propriul său birou de avocatură, iar în Poșta Română s-a angajat în 2020 pe postul de consilier juridic în cadrul Sucursalei Fabrica de Timbre.”, se arată în comunicatul Poștei.

Aceasta nu are încă publicate declarații de avere și de interese.

12. Oana Anghelescu - coordonează departamentul IT din Poștă

Director al Departamentului de Transformare Digitală a fost numită Oana Anghelescu.

  • „A lucrat în companii multinaționale, unde a dezvoltat proiecte în managementul schimbării, alături de echipe internaționale. A făcut parte din diverse proiecte de transformare digitală a proceselor de resurse umane, IT și financiar, pentru clienți din industriile farma, automotive și altele. De câteva luni, coordonează departamentul IT din Poșta Română.”, se arată în comunicatul Poștei.

Aceasta nu are încă publicate declarații de avere și interese.

Cum a înghețat planul de concediere a 300 de angajați din Poștă în 2021

Valentin Ștefan a fost numit director general interimar al Poștei Române în august 2021, în locul unui alt liberal Horia Grigorescu, în timpul Guvernului PNL-USR-UDMR, condus de Florin Cîțu.

Horia Grigorescu anunțase în februarie 2021 un plan de restrucurare la Poștă care viza concedierea a 300 de angajați din funcții administrative, doar că mai repede a plecat acesta.

Ministru al Digitalizării la acel moment era Ciprian Teleman (USR), dar aplicarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă în companiile de stat nu s-a realizat nici în mandatul acestuia, deși Ciprian Teleman spunea în august 2021 că Poșta a alocat bugetul pentru achiziționarea de servicii de recrutare a unui nou director general.

De atunci, mandatul actualului șef, liberalul Valentin Ștefan, a tot fost prelungit.

Cum s-a scuzat anul trecut ministrul Burduja pentru lipsa numirii de manageri prin concurs la Poșta și SNR

În vara anului trecut, HotNews.ro l-a întrebat pe ministrul liberal al Digitalizării, Sebastian Burduja, de ce nu demarează procedurile de recrutare a unor noi manageri la Poșta Română și Societatea Națională de Radiocomunicații, potrivit prevederilor OUG 109/2011.

Aceasta în contextul în care Sebastian Burduja vorbește adeseori despre importanța meritocrației în aparatul de stat.

Drept răspuns, Burduja a spus că a fost foarte ocupat cu proiectul cloud-ului guvernamental, o investiție de peste 500 milioane de euro din PNRR, că managementul de la Poștă se mișcă foarte bine, dar că va demara procedurile cât se poate de repede.

De atunci nu s-a mai întâmplat nimic în această privință.

  • Poșta sustine că numirile sunt temporare, neagă că ar fi politice și spun că vor organiza concurs pe posturi (vezi aici poziția Poștei)