​Peste 520 de pensionari cu venituri din pensie sub 2.000 de lei în evidențele Ministerului Muncii, deci posibili beneficiari ai cardurilor de energie, nu vor primi ajutorul de 1400 de lei la încălzire, deoarece informațiile din bazele de date ale ANAF și Evidența Populației din MAI arată că locuiesc cu alte persoane cu venituri medii nete de peste 10.000 de euro, a precizat miercuri Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Card de energieFoto: HotNews.ro / Adrian Vasilache

Poșta Română a început activitatea de imprimare și împlicuire a cardurilor de energie, dar autoritățile nu au încă situația exactă a beneficiarilor.

„Ar fi nefiresc să primescă ajutorul la încălzire”: Situația a sute de pensionari

Sunt 527 de cazuri în care persoane care apar ca beneficiari în evidențele Ministerului Muncii, cu venituri sub 2.000 de lei, locuiesc la aceeași adresă cu membri ai familiei sau cu alți colocatari care în bazele de date ale ANAF figurează cu venituri din tranzacții pe piața de capital sau tranzacții de acțiuni care duc venitul mediu net pe persoană pe familie la peste 10.000 de euro.

Ar fi nefiresc în astfel de cazuri să se corde ajutorul de 1.400 de lei, a spus miercuri ministrul Marcel Boloș, într-o conferință la Fabrica de Timbre.

  • Amintim că sprijinul de 1400 de lei (în două tranșe: februarie și septembrie 2023) se acordă per loc de consum, și în urma calcului venitului eligibil care trebuie să fie sub 2.000 de lei. Astfel că, în gospodăriile cu mai mulți locuitori, se adună veniturile tuturor colocatarilor și se împarte la numărul acestora, iar suma rezultată trebuie să fie mai mică de 2.000 de lei, inclusiv.

Autoritățile verifică acum listele cu beneficiari eligibili - circa 4 milioane de posibili beneficiari - din perspectiva veniturilor membrilor din fiecare gospodărie fiind interogate baze de date de la ministerul Muncii, Evidența populației și ANAF, astfel că autoritățile descoperă acum haosul din bazele de date ale statului.

Situația trebuie clarificată până pe 15 februarie, când MIPE va livra banii către Poșta Română, a spus Boloș.

Plafonul de venit eligibil ar putea fi majorat de la 2000 de lei la 3.000 de lei

Autoritățile iau în calcul acum și o majorare a plafonului de venit eligibil de la 2.000 de lei la 3.000 de lei începând cu tranșa a doua a ajutorului de 1.4000 de lei care va fi virat din septembrie.

Acest lucru trebuie decis în Coaliție și discutat cu Comisia Europeană, iar o decizie trebuie luată cel târziu în luna mai pentru a fi timp pentru livrarea tranșei a doua din acest ajutor, a spus ministrul Boloș.

Vodafone va livra Poștei tehnologia de scanare a cardurilor de energie

Directorul general al Poștei Române a anunțat miercuri că Vodafone este firma care a câștigat procedura de achiziție a mii de PDA-uri cu abonamente de date și imprimante portabile necesare scanării și plății facturilor și cardurilor de energie.

  • „Săptămâna trecută am finalizat procedura de achiziție a 7000 de dispozitive electronice prin care poștașii pot să scaneze și să încaseze aceste facturi. Așteptăm livrarea care trebuie să vină în prima jumătate a lunii februarie și până pe 20 să avem aceasta modalitate de plată funcțională. Valoarea estimata de noi a contractului a fost de aproape 22 milioane de lei, valoarea atribuita a fost cu mult sub această sumă.”, a spus Valentin Ștefan, directorul general al Poștei.

Acesta a spus că nu s-a publicat rezultatul deoarece se așteaptă un anunț public din partea Vodafone.

Poșta Română a primit patru oferte la procedura de negociere pentru achiziția tehnologiei necesare scanării codului de bare de pe factura și de pe cardurile de energie pentru a distribui ajutorul de 1.400 de lei către persoanele vulnerabile, contract cu o valoare estimată la peste 21,7 milioane de lei.

Din datele analizate de HotNews.ro, Poșta a primit 4 oferte de la principalii operatori locali de comunicații mobile, respectiv:

  • 1. SC Orange Romania SA
  • 2. SC IT Genetics SRL cu subcontractant RCS&RDS SA
  • 3. SC Vodafone Romania SA
  • 4. SC Telekom Romania Mobile Telecommunication SA

Când și cum se vor face plățile facturilor la energie

Într-un comunicat de presă transmis ulterior, Poșta precizează că plățile facturilor la energie vor fi realizate după următorul calendar:

  • a) Pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
  • b) Pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 - 31.12.2023.

Plățile se vor face la orice subunitate a Poștei Române SAU la direct la poștaș, la domiciliul beneficiarului.

  • Procedura este următoarea: se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari). Apoi, se primește dovada plății. Pe aceasta este scrisă suma rămasă după ce plata a fost făcută, valoarea plății/plăților realizate, precum și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a făcut un ghid cu principalele informații legate de cardurile de energie.

În acest an, MIPE va furniza românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/ an.

Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.