Vodafone Romania a lansat vineri o solutie integrata de internet si telefonie fixa pentru companii, prin intermediul a doua abonamente de 16 euro/luna si respectiv 24 euro/luna. Abonamentele pentru noul serviciu vor fi disponibile pentru activare in magazinele Vodafone Romania si ale partenerilor sai, precum si prin reprezentantii de vanzari ai operatorului, incepand cu data de 12 noiembrie 2008.

Serviciul, intitulat Vodafone Office Connect, utilizeaza un dispozitiv de tip plug-and-play la care se pot conecta simultan unul sau mai multe computere, desktop sau laptop, oferind acces la internet, la viteze 3G broadband de pana la 7,2 Mbps, precum si conectarea unui telefon fix, fiind alocat un numar fix Vodafone. Potrivit informatiilor operatorului, odata cu activarea serviciului se creeaza o zona wireless la care se pot conecta dispozitive mobile, incluzand laptop-uri, PDA-uri, smartphone-uri etc.

Vodafone este al doilea mare operator de telefonie mobila in Romania in functie de numarul de clienti, la 30 iunie operatorul inregistrand peste 9,2 milioane de utilizatori.