Masurile ar putea intra in vigoare in ianuarie 2009

Obligatii dure pentru operatorii telecom privind informarea clientilor

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Joi, 13 noiembrie 2008, 12:32 Economie | Telecom


Anul 2009 aduce obligatii foarte dure operatorilor telecom din Romania in ceea ce priveste datoriile de informare ale clientilor. Suma minima pe care o vor plati pe toata durata contractului, modul de taxare (la minut sau la secunda), conditiile de reziliere si taxele pe care ar trebui sa le plateasca utilizatorii in urma renuntarii, instiintarea cu 15 zile inainte de data cand s-ar putea rezilia contractul, sunt cateva din masurile unui proiect de decizie anuntat joi de arbitrul telecom.

Proiectul stabileste modalitatile in care furnizorii de telefonie vor comunica abonatilor informatii privind preturile si tarifele, precum si celelalte conditii de utilizare a serviciilor. Personalul de vanzari al operatorilor va trebui sa ofere utilizatorilor, inainte de semnarea contractului sau de cumpararea ori reincarcarea cartelei, trei informatii importante:

1. suma minima pe care o vor plati pentru toata durata contractului, formata din pretul abonamentului/cartelei, plus eventuale tarife de conectare/instalare, plus pretul telefonului (daca e cazul), cu toate taxele incluse;

2. ce tarife se aplica si in ce conditii: modul de taxare (la minut, la secunda etc.), daca se percepe tarif pentru stabilirea legaturii, daca se tarifeaza diferit in functie de ora, in ce conditii se folosesc minutele incluse sau creditul inclus;

3. durata minima a contractului, conditiile de reziliere si taxele pe care utilizatorul trebuie sa le plateasca daca renunta la contract inainte de termen, precum si conditiile in care contractul se prelungeste automat.

Instiintare cu 15 zile inainte ca se apropie data de reziliere a contractului

Operatorii de telefonie vor fi de asemenea obligati de a-si anunta abonatii cu 15 zile inainte de momentul in care acestia pot rezilia contractul, atat prin intermediul facturii, cat si printr-un mesaj SMS, informandu-i cand si in ce conditii au dreptul de a renunta la contract, precum si daca acesta se prelungeste automat si pentru ce perioada.

Orice utilizator de telefonie va avea dreptul sa ceara si sa obtina gratuit, inainte de semnarea contractului sau de cumpararea sau reincarcarea cartelei, o copie a Contractului si a Conditiilor generale de furnizare a serviciului. Furnizorii vor avea obligatia sa se asigure ca personalul de vanzari propriu sau din retelele de distributie ale partenerilor indruma viitorii clienti sa citeasca atent materialele respective inainte de a incheia contractul.

Site pentru compararea ofertelor si facturi care sa explice costurile afisate atat la telefonie cat si la Internet

Daca masurile anterioare vizau numai operatorii de telefonie, autoritatea va institui obligatii care se vor extinde si asupra furnizorilor de Internet. Astfel, ANC va dezvolta o aplicatie interactiva care va permite utilizatorilor sa compare ofertele furnizorilor.

Aplicatia va contine date referitoare la ofertele de telefonie mobila, telefonie fixa si acces la internet in banda larga si va returna un clasament al celor mai avantajoase planuri tarifare din punctul de vedere al pretului, care corespund optiunilor de consum introduse de utilizator (de exemplu, trafic lunar, numar de SMS-uri etc.). Datele privind ofertele furnizorilor vor fi introduse de catre acestia in sistem, vor fi verificate si validate de ANC si vor fi actualizate permanent.

Complexitatea pachetelor si schemelor de tarife (planuri tarifare multiple, tarife pentru apeluri diferite in retea/in afara retelei, catre retele mobile/catre retele fixe, in orele de varf/in afara orelor de varf, in functie de destinatie, catre numere favorite si multe altele) ii pune pe utilizatori in imposibilitatea de a-si controla cheltuielile cu serviciile de comunicatii si ii indeparteaza tot mai mult de la adoptarea unor decizii informate.

Din aceasta cauza, autoritatile din 10 state europene au implementat ghiduri interactive pentru compararea tarifelor furnizorilor de servicii de comunicatii electronice, cea mai des intalnita categorie pentru care se asigura compararea ofertelor fiind telefonia mobila, urmata de telefonia fixa si de accesul la internet in banda larga.

Nu in cele din urma, proiectul prevede un set minim de informatii pe care trebuie sa le cuprinda factura detaliata emisa de furnizorii de servicii de comunicatii electronice, care sa asigure utilizatorilor posibilitatea cunoasterii si evaluarii modului de tarifare a serviciilor utilizate, precum si intelegerea si verificarea continutului facturilor emise de catre furnizori.

Proiectul deciziei, dar si expunerea de motive pot fi consultate pe pagina de internet a ANC, observatii si propuneri putand fi transmise pana la data de 12 decembrie 2008. Oficialii ANC estimeaza ca acest proiect ar putea intra in vigoare in luna ianuarie 2009.



















685 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă