Ministrul comunicatiilor, Gabriel Sandu, a avut marti la Praga o intrevedere cu Viviane Reding, comisarul european pe telecomunicatii, pe tema solutionarii problemelor legate de independenta autoritatii de reglementare, iar concluzia celor doi a fost ca: „a fost o intalnire buna si lucram la gasirea rapida a unei solutii bune!”, se arata intr-un comunicat al ministerului (MCSI). Cei doi au decis infiintarea unui grup de lucru, iar ministerul va colabora cu Fabio Colasanti, director general in cadrul Comisiei Europene, pentru gasirea unei solutii care sa opreasca procedura de infringement aplicata Romaniei.

La sfarsitul lunii ianuarie, Comisia Europeana a deschis procedura de incalcare a dreptului comunitar (infringement) impotriva Romaniei, pe motiv ca deciziile din 2008 de demitere a sefului autoritatii de reglementare telecom (ANRCTI) si ulterior, in ciuda unei hotarari judecatoresti care suspenda aceasta decizie, de restructurare si redenumire a institutiei, reprezinta o grava nerespectare a independentei autoritatii.

Ministerul Comunicatiilor a anuntat vinerea trecuta ca, in doua saptamani, dupa intalnirea de la Praga cu Viviane Reding, va elabora un text de lege, care va pune autoritatea de reglementare in subordinea Parlamentului.