Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, intentioneaza sa mai lanseze anul viitor un singur telefon de tip smartphone pe care sa ruleze un sistem de operare Linux, potrivit unei surse apropiate intregului proces, citata de Reuters. Un purtator de cuvant al Nokia a precizat ca producatorul nu comenteaza asupra planurilor privind viitoarele lansari de produse.

In luna august din acest an, Nokia si-a prezentat primul sau telefon high-end pe care ruleaza un sistem de operare Linux. Este vorba de telefonul N900, pe care ruleaza sistemul de operare Maemo 5, iar multi analisti si jucatori din piata se asteptau la mai multe astfel de terminale in 2010. Nokia a inceput vanzarea modelului N900 in aceasta luna.

Planul lansarii a doar unui singur smartphone cu Linux in 2010 ar inlatura in mare parte zvonurile privind intentia Nokia de a inlocui sistemul de operare Symbian ca platforma pentru smartphone-uri.

"Ramnem ferm decisi ca Symbian sa fie in continuare optiunea noastra ca platforma de operare pentru segmentul smartphone", a mai spus purtatorul de cuvant al Nokia.

La momentul lansarii N900, Anssi Vanjoki, vicepresedinte executiv, markets in cadrul Nokia a mentionat ca platforma Linux va fi folosita in paralel cu sistemul de operare Symbian pentru gama de dispozitive high-end.