Vodafone a lansat joi un serviciu prin care abonatii isi pot personaliza actualele numere de telefon sau isi pot alege altele noi, la tarife intre 10 euro si pana la 200 euro (TVA inclus), a anuntat operatorul. Utilizatorii au la dispozitie sapte cifre din care se poate forma un numar personalizat ce ar putea contine nume, ocupatie, data nasterii, porecla sau alte combinatii.

„Numarul tau de telefon poate exprima o parte din personalitatea ta, cu ajutorul noului serviciu lansat de Vodafone, Numeste-ti Numarul. Ai sapte cifre din care poti sa formezi un numar de telefon personalizat care sa contina, dupa preferinte, numele, prorecla, ocupatia, data nasterii, numerele norocoase, sau orice alta combinatie doresti”, a spus Karsten Wildberger, director comercial in cadrul Vodafone Romania.

Abonatii Vodafone pot alege patru tipuri de numere: Numere Personalizate, in functie de criteriile relevante (de exemplu 0722 NUME – 6 cifre), la tariful de 10 euro (TVA inclus), „Silver” (precum 0724 XY ZT ZT), la tariful de 30 de euro (TVA inclus), „Gold” (de exemplu 0723 XYZ XYZ), la tariful de 50 euro (TVA inclus) si „Platinum” (de exemplu 072X XXX XXX), la tariful de 200 euro (TVA inclus). Tariful corespunzator numarului ales va fi inclus in factura Vodafone.

Numerele personalizate pot fi alese cu ajutorul unei aplicatii disponibile online, la www.vodafone.ro/numere/. Folosind aceasta aplicatie, utilizatorii vor introduce criteriile de cautare dorite, precum numele, ocupatia, data nasterii sau orice alta combinatie pereferata, si, in functie de numerele disponibile, vor primi mai multe rezultate, din care pot alege un numar personalizat.

Odata gasit numarul preferat, clientii il pot rezerva gratuit, timp de 48 de ore lucratoare. Pe baza codului de rezervare, transmis prin SMS sau email, noul numar va putea fi activat in orice magazin Vodafone sau al partenerilor sai.

Vodafone Romania a ajuns in ultimul trimestru al anului trecut la 9,66 milioane utilizatori (n.r nr SIM-uri active), aproape la acelasi nivel pe care il avea la sfarsitul lui 2008, cand avea 9,65 milioane utilizatori, insa veniturile din servicii ale operatorului au scazut cu 23,8%.