Aproape 15% dintre telefoanele noi vandute in ianuarie si februarie in Romania au ecran senzitiv, in timp ce aproape 20% sunt compatibile 3G, conform datelor unui studiu Gfk asupra pietei telefoniei mobile. Sub 5% dintre telefoanele care s-au vandut in tara in aceeasi perioada au camera de peste 5 MP, in timp ce in Japonia ponderea acestor telefoane trece de jumatate din piata. Pe plan mondial s-au vandut anul trecut 1,17 miliarde de telefoane mobile, scadere usoara fata de 2008, insa cu 70% mai multe fata de acum sase ani.

Datele Gfk arata ca 14% dintre telefoanele vandute in Romania in primele doua luni au ecran tactil, in timp ce per ansamblul UE ponderea acestor telefoane este de aproape 30%, iar in piete precum Marea Britanie si Germania se trece de 35%. Criza a facut ca ponderea telefoanelor cu touch-screen sa scada in vanzarile din ultima parte a lui 2009, dupa ce pe la jumatatea anului trecut depasise 16% in tara noastra.

Raportul Gfk mai arata ca 29% din telefoanele mobile vandute in ultimul trimestru din 2009 in UE sunt compatibile 3G, ponderea scazand de la 35% in primul trimestru al anului trecut. In Romania, cam 18% dintre telefoanele noi vandute in primele doua luni sunt compatibile 3G, pondere asemanatoare cu situatia din 2008 cand ajunsesera la 20% din piata, ca apoi sa coboare la 11% anul trecut. In tari precum Germania si Marea Britanie aproape 40% din telefoanele noi sunt cu 3G.

In ultimii ani clientii s-au orientat catre telefoane mobile cu camere foto/video tot mai performante. Japonezii sunt cei mai avansati si jumatate din telefoanele care se vand acolo au camera de cel putin 5 MP. In Germania ponderea acestor telefoane trece de 20%, in Marea Britanie e de circa 15%, iar in Romania de 5% din vanzari.

In ceea ce priveste capabilitatile WiFi, circa 8% dintre telefoanele noi din Romania se incadreaza, in timp ce media europeana era de 17% in ultimul trimestru din 2009, fata de numai 9% cat era in primul trimestru.

In ceea de priveste ponderea terminalelor cu GPS din totalul vanzarilor de telefoane mobile, in Romania este de 6%, in timp ce in UE vorbim de 17% in ultimul trimestru din 2009. Japonia detine suprematia si aici, cu peste 70%.

Pe plan mondial s-au vandut anul trecut peste 1,17 miliarde de telefoane mobile, scadere usoara fata de cele 1,22 miliarde vandute in 2008. In 2004 se vindeau pe plan mondial sub 700 de milioane de telefoane, iar numarul a tot urcat pana in 2009.

Interesant este ca diversele piete au avut evolutii contradictorii anul trecut. Spre exemplu in decembrie 2009 vanzarile de telefoane mobile au urcat cu peste 40% in trei tari: Siria, Chile si Liban (in comparatie cu ultima luna din 2008), in timp ce trei piete au avut scaderi de 35% in decembrie: Yemen, Tanzania si Algeria.

Datele pentru Romania provin din raportarile celor mai importanti retaileri. Pe plan mondial cercetarea pietei telefoniei mobile contine date din 82 de tari.