Toshiba si Fujitsu isi vor uni diviziile de telefoane mobile pe piata japoneza, urmand sa dezvolte in comun terminale mobile si sa isi eficientizeze activitatile, scrie AFP. E de asteptat ca intelegerea finala sa fie semnata in iulie, iar operatiunile combinate ale celor doua companii le vor plasa pe locul doi in topul cotelor de piata.

Toshiba isi va transfera operatiunile diviziei de telefonie mobila catre o noua companie care se va lansa in octombrie, companie la care Fujitsu va detine majoritatea actiunilor. Cele doua companii asteapta sa semneze o intelegere preliminara in iulie, iar apoi, ca parte a fuziunii, vor dezvolta impreuna o serie de telefoane mobile din categoria smartphone.

Sharp este in prezent cel mai mare producator de telefoane mobile, cu 26,2% din piata locala, iar compania care reuneste operatiunile Toshiba si Fujitsu va deveni numarul doi, cu o cota de circa 18%.

Fujitsu produce terminale pentru cel mai mare operator japonez de telefonie mobila, NTT DoCoMo, in timp ce Toshiba produce in special pentru operatorul numarul doi, KDDI, dar si pentru NTT.