Autoritatea nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a primit 60 de petitii la nivel national privind introducerea in mod abuziv de catre RCS&RDS a unei taxe de mentenanta, iar in urma controalelor a constatat si "alte neconformitati", fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei, potrivit datelor remise HotNews.ro de aceasta autoritate. De asemenea, RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 lei si 20.000 lei daca nu restituie sumele incasate ilegal si nu informeaza clientii in aceasta privinta sau nu incheie acte aditionale necesare modificarilor aduse.

Petitii impotriva RCS&RDSFoto: ANPC

Conform datelor furnizate HotNews.ro, "in perioada 1 iulie - 20 septembrie 2010, la structurile teritoriale ale ANPC au fost inregistrate 60 de petitii vizand taxa de mentenanta, perceputa de furnizorul de servicii RCS & RDS.

Ce a constatat ANPC in urma controalelor efectuate:

  • "Operatorul economic a incasat incepand cu 1 iunie 2010, in mod abuziv, un tarif nou pentru mentenanta, servicii accesorii si asociate, tarif care nu era prevazut in contracte, incalcandu-se astfel prevederile legale privind dreptul consumatorului 'de a plati pentru produsele sau serviciile de care beneficiaza, sume stabilite cu exactitate, in prealabil; majorarea pretului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobanzilor, penalitatilor si a altor eventuale costuri, stabilite initial, este posibila numai cu acordul scris al consumatorului'.
  • Operatorul economic a incalcat obligatia de a notifica consumatorii in scris cu privire la orice modificare adusa prevederilor contractuale, referitoare la introducerea oricaror altor costuri, cu cel putin 30 de zile inainte de aplicarea acestora (in cazul de fata 1 mai 2010), incalcandu-se astfel prevederile legale privind protectia consumatorilor.
  • 26 amenzi in valoare de 135.000 lei pentru RCS&RDS

Autoritatea mai precizeaza ca "in urma acestor controale, au fost constatate si alte neconformitati, fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei. Printre judetele care au aplicat aceste sanctiuni se numara: Alba, Arad, Bacau, Brasov, Buzau, Calarasi, Constanta, Dambovita, Galati, Gorj, Iasi, Mehedinti, Neamt, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vaslui, Vrancea".

  • UPDATE: ANPC: 90% din totalul de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente introducerii taxei de mentenanta

Oficialii ANPC au mai precizat ca "90% din suma de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente taxei de mentenanta. Diferenta a insemnat amenzi date pentru: erori tehnice si erori de procesare/modificare in baza de date; facturare eronata - erori de soft recunoscute de operatorul economic; nerespectare termenul prevazut in contract (90 zile) la instalare net/telefonie; depasirea termenului repararii sau inlocuirii decodorului lasat in service de o luna".

  • RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 si 20.000 lei daca nu restituie sumele luate ilegal

"Totodata, se dispune restituirea sumelor incasate fara temei legal si masura de notificare a consumatorilor cu privire la tariful nou introdus, cu informarea acestora asupra dreptului de reziliere a contractului in cazul in care nu sunt de acord cu acest tarif, precum si incheierea de acte aditionale pentru clientii care accepta sa plateasca respectivul tarif. Amenzile prevazute pentru aceasta abatere sunt cuprinse intre 2.000 si 20.000 lei", se mai arata in raspunsul ANPC.

Saptamana trecuta, RCS&RDS a fost amendata cu 300.000 de lei si de catre autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) pentru ca nu si-a notificat abonatii in mod individual cu privire la introducerea, pentru serviciul de telefonie fixa, a unei taxe de mentenanta, in valoare de 5 lei si pentru ca nu a modificat contractul-cadru, astfel incat sa fie asigurat dreptul abonatilor de a fi informati in mod individual cu privire la modificarile contractuale.

"Daca, pana la data de 29 octombrie 2010, RCS&RDS nu-si va notifica clientii cu privire la introducerea acestei taxe, cu mentiunea expresa in cuprinsul notificarii ca utilizatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul in termen de 30 de zile de la primirea notificarii, fara plata niciunei despagubiri, si nu-si va modifica contractul-cadru pana la data de 19 septembrie 2010, va plati amenda pentru fiecare zi de intarziere", a declarat Catalin Marinescu, presedintele ANCOM.

Acesta a mai precizat pentru HotNews.ro ca pentru fiecare zi de intarziere, companiei RCS&RDS i se va aplica o amenda de 10.000 lei pe zi in cazul in care nu-si notifica clientii cu privire la introducerea acestei taxe si cu o amenda de 5.000 lei pe zi daca nu-si va modifica la timp contractul-cadru.

RCS&RDS nu a facut pana acum nici un comentariu legat de impunerea acestor sanctiuni.